Da, ai citit bine! Revista Paris Match are un amplu articol despre noua destinație de vacanță hype, ,,noul Monaco’’. ,,Perla Mării Negre’’, cu un climat subtropical, stațiunea balneară rusească va fi gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014. Pentru că marele avantaj este că la Soci poți face plajă până toamna târziu (în septembrie temperaturile ajung la 26/28 de grade) și să schiezi în miez de iarnă, în Munții Caucaz (temperatura ajunge la -15 grade Celsius).
La Soci venea familia Å¢arului însoțită de toată protipendada imperiului, la băi. În anii negri ai comunismului, Stalin își stabilise aici reședința de vară, transformată acum în hotel. Vladmir Putin are o datcha aici și vine frecvent în vacanțe. Iar portul este ticsit de yachturile oligarhilor ruși. Soci este un amalgam de vechi și nou, de kitch și eleganță.
Clădirea Operei, gara, parcul cu statui amintesc de vremurile țarilor. De curând a fost inaugurat Muzeul Celui De-al Doilea Război Mondial, într-una dintre aripile celebrului sanatoriu «Krasmashevsky». În fața intrării tronează un grup statuar reprezentându-i pe Churchill, Stalin și Roosevelt, un remember al Convenției de la Yalta.
Dacă nu ți-ai făcut încă planuri pentru ski în iarna aceasta, poți încerca pârtiile olimpice de la Krasnaïa Poliana. Åži o plimbare romantică pe plaja de la Soci.