Interviu de Antonio González de Cosío
Traducere de Ana-Maria Onisei
Ce amintiri porți, după 40 de ani ca designer?
Mii de amintiri, vă puteți imagina! Îmi amintesc momentul deschiderii primului magazin ca și cum ar fi fost ieri. Niciodată nu mi-am închipuit că o să excelez ca designer, nici n-am căutat excelența, nu aveam studii de specialitate, așa cum au mulți dintre colegii mei. Am folosit ca model un pulover pe care mi-l făcusem singură și așa a început totul. Femeile l-au adorat și de atunci, au continuat să îl adore.
Cum ți-a venit ideea să păstrezi în fiecare colecție ideea de tricotaj?
Multe femei devin sclavele designerilor, chiar și când aceștia sunt absurzi. Miezul eleganței vine din fericirea pe care o simți purtându-ți hainele. Moda nu trebuie să te „poarte” pe tine, ci tu să o porți pe ea. Iar femeile cele mai stilate din lume au reușit să facă asta.
Este din ce în ce mai prezentă tendința de a deveni sclavele modei?
Da. Este și a fost prezentă tot timpul. Mereu vor exista stiluri care nu vin bine pe corp. Văd niște lucruri pe podium care mă fac să mă întreb: „Cum ar putea cineva să se îmbrace cu aceste haine?”. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt împotriva creativității – care e valoroasă –, ce spun eu este că nu văd de ce o femeie ar purta ceva care nu îi vine bine și în care, cu siguranță, nu se simte nici confortabil.
Cum te simți după 40 de ani de muncă continuă în modă?
Bine, psihic mă simt tânără, și asta e foarte important pentru mine.
De ce ați apelat la un director artistic, dacă tu și fiica ta făceați colecții de mare succes?
Fiindcă există un timp pentru toate și, fizic, nu mai pot munci în atelier așa cum o făceam pe vremuri. Iar fiica mea are grijă de alte zone ale afacerii. Asta nu înseamnă că am uitat de casa mea de modă sau că m-am retras, din contra, urmăresc totul îndeaproape și îmi aduc punctul de vedere creativ.
Ești o femeie cu o politică revoluționară?
În măsura în care am putut, am fost. Deși, cuvântul politică e nepotrivit, pentru că rolul femeii în politică nu are aceeași forță precum cel al unui bărbat. În schimb, recunosc că am fost întotdeauna o feministă. Una care știe ce calități are genul pe care îl reprezintă și care îi lipsesc. Asta arăt și în hainele pe care le creez. De fiecare dată când lucrez la o colecție, caut noutatea, însă urmăresc să folosesc aceleași coduri. Nu știu dacă am reușit, dar intenția a existat.
Faptul că ai crescut și ai trăit într-o epocă a schimbărilor, a revoluției mentalităților și politicii te-a modelat în vreun fel?
Mi-a pus bazele unei bune părți din ce am fost în viață. Niciodată nu m-am mulțumit cu ce „trebuia să fie”: am căutat mereu cauze și motive pentru propriul drum. Ideile liberale și revoluționare din anii ’60 erau juste: se cerea încetarea războiului, a supunerii, a rasismului, se cerea egalitatea drepturilor. Să trăiești în acea perioadă și să înțelegi această formă de a gândi te făcea modern, îți dădea armele ca să poți înțelege o lume precum cea în care trăim. Astăzi confundăm anarhia cu revoluția, din păcate. A fi contra doar de dragul de a te opune e o prostie.
Care este piesa care te caracterizează cel mai bine ca designer?
Puloverul. Åži cămașa.
Dintre detaliile pe care le foloseși, care sunt cele mai personale?
Åžtrasurile și paietele. Deși, acum, toată lumea le folosește. Dar sunt personale și devin recognoscibile atunci când iau formă și se amestecă în maniera în care îmi doresc eu.
Ești și o doamnă a Franței…
Poate datorită părului meu… L-am luat cu mine peste tot! E semnul meu distinctiv așa cum sunt ochelarii cu lentile fumurii pentru Karl Lagerfeld.
Ai mulți prieteni. Nu te voi întreba care ți-e cel mai drag, ci dacă ți-e dor de unul dintre ei…
De Helmut Newton. Stilul lui este unic, iar creațiile sunt impregnate cu glamour.
E ceva ce a rămas constant în toți acești ani de carieră?
Da, cu siguranță dragostea pentru familia mea, pentru prieteni și bucuria de a trăi.
1 comentariu