Barmania şi Tonka Soul Cafe găzduiesc anul acesta cea de-a treia ediţie BARMANIADA, cea mai complexă competiţie de bartending din România.
Marţi seară 26 iulie, orele 20.00 dăm startul primei provocări: Etapa de Speed Service. Această etapă reuneşte cei mai rapizi barmani din toată ţara, cei pentru care viteza este principalul atu în cursa pentru primul loc.
Misiune
Şase cocktailuri şi două sticle de bere trebuie servite în cel mai scurt timp, sub atenta evaluare a juriului specializat. Recordul de anul trecut, obţinut de Sergiu Biriş, a fost de 1 minut si 21 secunde şi s-a apropiat de performanţele internaţionale.
“BARMANIADA a reprezentat pentru mine prilejul de a ieşi din rutina cotidiană, oportunitatea de a cunoaşte şi de a mă împrieteni cu alţi colegi de breaslă, de a controla tremuratul mâinilor şi a glasului, de a încerca să îţi faci un avantaj din surplusul de adrenalină. Trebuie să te motiveze orice rezultat: dacă ai câştigat, eşti obligat să rămâi în frunte, dacă nu ai câştigat trebuie să te pregăteşti mai intens. Experienţa cea mai puternică rămâne prezenţa ta acolo pe scenă, în centrul atenţiei spectatorilor, concurenţilor, juriului, reflectoarelor, presei, aparatelor de fotografiat şi a camerelor de filmat. 2 cuvinte, 200 de cuvinte, nici chiar 2000 de cuvinte nu mi-ar fi suficiente ca să descriu exact sentimentele pe care le-am încercat participând la toate probele celor 2 ediţii BARMANIADA.” a declarat Sergiu Biriş.
Juriu internaţional
Din juriu vor face parte barmani şi traineri de renume mondial, membri ai IBA (International Bartenders Association) şi WFA (World Flair Association).
Preşedintele juriului pentru această primă etapă este londonezul Neil Garner, recunoscut la nivel mondial ca cel mai bun barman de flair. Neil Garner este autorizat ca juriu internaţional de Flair Bartender Association şi a performat în 62 ţări şi a pregătit peste 1200 persoane. În 2004, a câştigat locul al patrulea la Campionatul Mondial Roadhouse, locul 5 la King of the Rings din Las Vegas şi locul întâi la 5 campionate din Australia şi două din Asia.
Jurizare şi premii
Juriul va urmări corectitudinea reţetelor, tehnicile de lucru folosite şi cel mai bun timp de realizare al acestora.
Pentru etapa de Speed Service sunt înscrişi peste 100 de candidaţi. Cei mai rapizi barmani din România vor fi recompensaţi cu următoarele premii: locul I – 400 €, locul II – 250 € şi locul III – 150 €.
Aceasta este prima provocare dintr-o serie de 6 etape. Concurentul cu cele mai multe puncte acumulate de-a lungul tuturor probelor de concurs va fi desemnat “Barmanul Anului 2011 în România”, premiul acordat fiind de 1000 € şi o croazieră de 2 persoane.
Cele 6 etape ale competiţie sunt:
Speed Service – 26 Iulie
Bere – 30 August
Barista – 27 Septembrie
Mixologie – 25 Octombrie
Sommelier – 22 Noiembrie
Working Flair & Exhibition – 13 Decembrie
În plus faţă de emoţiile, adrenalina şi spectaculozitatea competiţiei BARMANIADA a pregătit o listă cu invitaţi speciali. Mari personalităţi internaţionale şi locale din domeniul bartendingului vor organiza seminarii inovative pentru barmani. Toate acestea vin din dorinţa de a aduce noi cunoştinţe pentru barmanii români prin prisma experienţei acestor nume internaţionale.
Centre de interes vor fi cu siguranţă şi momentele de spectacol special pregătite pentru fiecare etapă. Surpriza serii de marţi, 26 iulie, va fi un moment artistic unic: un sincron de speed service şi speed dancing.
BARMANIADA este cea mai complexă competiţie anuală de bartending din România. Obiectivul ei este să dezvolte nivelul de profesionalism din spatele barului şi să creeze o comunitate de barmani care să interacţioneze şi să facă schimb de experienţă, punând din ce în ce mai mult accent pe evoluţie în meseria lor.
BARMANIADA se află la cea de-a treia ediţie. Deţinătorii titlului de Barmanul Anului sunt: Marjan Kukuneshoski (Make) în 2009 şi Sergiu Biriş în 2010.
Organizatori: BARMANIA şi TONKA SOUL CAFE