Tabu
lifestyle

Săptămâna Filmului Israelian la Cinematecă

În perioada 3-9 noiembrie, Cinemateca Eforie (Str. Eforie nr.2) găzduiește o retrospectivă cinematografică israeliană foarte actuală. 7 zile, 7 filme, unele premiate, altele iubite și aplaudate. Vizionare plăcută!

STRĂINI / STRANGERS
Luni 3 noiembrie 18:30 Israel – Franța, 2007 / color / s.engl. /
Dramă, 85 min. R: Guy Nattiv, Erez Tadmor. Liron Levo, Lubna Azabal
Doi tineri, un israelian si o palestiniancă, se întâlnesc întămplător în timpul finalei Campionatului Mondial de Fotbal din Germania, întâlnire care îi îndepărtează de realitatea vieții lor și îi aruncă într-o poveste de dragoste pasionantă în Paris. Regizorii si scenariștii acestui film, Guy Nattiv și Erez Tadmor, au la activ trei filme, cu care au obținut peste 20 de premii la Festivaluri Internaționale, printre care Ursul de Argint la Berlin, Festivalul de Scurt Metraj din Manhattan și Festivalul de Film Sundance.

VARA LUI AVIYA / HA-KAYITZ SHEL AVIYA
Marți 4 noiembrie, 18:30 Reluare miercuri 5 noiembrie, 14:00 Israel, 1988 / color / s.engl. / Dramă, 95 min. R: Eli Cohen.
Cu: Gila Almagor, Kaipo Cohen
Povestea unei veri din viața unei fete care se petrece la începutul existenței Israelului ca stat . Această fată e Aviya – în vârstă de 10 ani, fiica unui supraviețuitor al Holocaustului și fost partizan și a unei femeie cu probleme psihice foarte grave. Situația mamei ei se înrăutățește, iar Aviya îl visează pe tatăl ei pe care nu-l văzuse niciodată. Mama ei e internată și Aviya e lăsată singură – o fată care a trebuit să crească dintr-o dată – într-o vară.

SUB POMUL DOMIM / ETZ HADOMIM TAFUS
Miercuri 5 noiembrie, 18:30 Reluare joi 6 noiembrie, 14:00
Israel, 1994 / color / s.engl. / Dramă, 102 min. R: Eli Cohen.
Cu: Gila Almagor, Juliano Mer

Aviya e singura fată dintr-un internat născută în Israel (restul colegilor sunt supraviețuitori ai Holocaustului din diferite țări europene). Dezbaterea publică privind acceptarea “reparațiilor” germane pentru atrocitățile naziste trezește amintiri latente în fiecare din tineri, și creează conflicte care vor afecta maturizarea lor, cu temeri, vise și probleme de identitate. Aviya este hotărâtă să găsească mormântul tatălui ei, care murise înainte ca ea să se nască, în timp ce mama ei, în spital, refuză să-și amintească trecutul dureros. Filmul este continuarea poveștii din Vara lui Aviya, realizat în 1988.

ASFALT GALBEN / ASPHALT ZAHOV
Joi 6 noiembrie, 18:30 Reluare, vineri 7 noiembrie, 14:00
Israel, 2001 / color / s.engl. / Dramă, 87 min. R: Dan Verete.
Cu: Raida Adon, Tatjana Blacher
Trei povești care se petrec în Jahalin, în deșertul Negev.
Pe o autostradă aproape goală, doi șoferi de tir lovesc din greșeală un copil beduin.
În timp ce încercau să ascundă cadavrul copilului, sunt descoperiți de rudele acestuia care îi încercuiesc pe cei doi. Iertare? Într-un cort bătrânii beduini judecă o femeie care vrea să divorțeze și să plece cu cele două fiice. I se neagă procesul.
Noaptea ea fuge cu cele două fete. Bărbatul ei o urmărește. O femeie-beduin comite adulter; cu viața în pericol, ea caută ajutor. Oare care va fi rolul justiției…

FESTIVAL PESAH / LEYLASEDER
Vineri 7 noiembrie, 18:30 Reluare Sambata 8 noiembrie,14:00
Israel, 1995 / color / s.engl. / Dramă, 100 min. R: Shemi Zarhin.
Cu: Alon Abutbul, Gila Almagor
O familie israeliană are o reuniune cu ocazia sărbătoririi Pesah-ului.
Aceasta întălnire va scoate la suprafață problemele și disfuncționalitățile din cadrul familei . Yona și Michael sunt gazdele. E o întâlnire mai tristă ca de obicei pentru că de curând unul din fii a murit într-un accident. Fratele său geamăn, Nathaniel, vine cu noua lui prietenă, creând și mai multe dispute. Fosta lui soție, Gila, suportă bine vestea și o cunoaște pe fată. Dorona e cea mai bătrână și e totul timpul chinuită de alergii, situație care a dus la dispariția iubirii dintre ea și soț. Shai este anorexică, iar Dalia e obeză. Fiul lui Nathaniel și al Gilei cauzează tot felul de probleme.

MERGÂND PE APĂ / WALK ON WATER
Sambata 8 noiembrie, 18:30 Reluare duminica 9 noiembrie, 14:00
Israel – Suedia, 2004 / color / s.engl. / Dramă, 103 min. R: Eytan Fox.
Cu: Lior Ashkenazi, Knut Berger Lui Eyal, un agent Mossad, îi este dată misiunea să îl prindă și să-l omoare pe Alfred Himmelman, un fost ofițer nazist foarte bătrân, care se presupune că e încă în viață.
Dându-se drept un ghid turistic, se împrietenește cu Axel, nepotul lui Alfred, venit în Israel în vizită la sora lui, Pila.
Cei doi fac un tur al țării, timp în care Axel pune la încercare valorile lui Eyal.

BEAUFORT
 Duminica 9 noiembrie, 18:30
Israel, 2007 / color / s.engl. / Dramă, 125 min. R: Joseph Cedar.
Cu: Alon Abutbul, Daniel Brook Beaufort este povestea comandantul de post Liraz Liberti, în vârstă de 22 de ani, și a soldaților din subordinea lui, în lunile dinainte de retragerea israeliană din Liban.
Nu e povestea unui război, ci a unei retrageri. E o poveste în care nu există vreun dușman, ci doar o entitate fără formă, care aruncă bombe din cer, în timp ce tinerii soldați trebui să-și ducă la bun sfârșit misiunea de pe munte.
În timp ce Liraz pune explozibilul care va distruge clădirea pentru apărarea căreia prietena lui a murit, e martor la dărâmarea tuturor valorilor pe care le-a învățat în armată și la dezintegrarea fizică și mentală a lui ca soldat.
Toate filmele vor avea subtitrari in limba engleza

ARTICOLE SIMILARE

Enzo Bertini, multibrand shoe store

realitatea

Sienna Miller, însărcinată în nouă luni, a pozat nud

“Peisaj cu habitus national – interventie pe fundal gri-

realitatea

Salonul de ciocolată de la Paris, omagiu operei

realitatea

MTV Music Awards 2011 – Lady Gaga are cele mai multe nominalizări

realitatea

Tamara Ecclestone, goală într-un milion de lire FOTO

realitatea

Scrie un comentariu