Dupa Step Up si Step Up 2 : The streets nevoia de evolutie, fie ea si doar tehnica, ridica seria la nivel de trilogie prin Step Up 3D. Acelasi regizor ca si la Step Up 2, Jon Chu, si o parte din actorii primelor doua filme se chinuie sa resusciteze o fantoma de poveste. De dragul dansului. Ce presupune franciza Step Up in noul episod : pe de o parte, una bucata mascul tip Abercrombie & Fitch, Luke/ Rick Malambri – un impatimit al camerei de filmat si un dansator/coregraf pe considerente genetice iar pe de alta, un pusti uratel, Moose/ Adam Sevani – viitor inginer si flexibil din cale afara dansator. Cei doi incearca sa salveze lumea dansului. Fiecare are in plus cate o relatie cu o fata, relatiile scartaind puternic fie din cauza altor considerente familiale sau a incompatibilitatii intre vocatie si obligatie.
Exprimata astfel, povestea pare sa fie macar complicata. In realitate are consistenta unui preludiu de film porno, determinand astfel si un site serios ca IMDB sa includa in cadrul replicilor memorabile fraze ca « Bine ai venit la mine acasa ». Ce vor totusi oamenii din acest film ? Sa danseze. Cu orice pret. Daca e nevoie sa articuleze doua-trei replici, le zic repede, isi pun o pereche de nike cu sclipici verde si dau foc la ringul de dans. Ocazie cu care intram cu adevarat in zona 3D.
Jon Chu nici macar nu a banuit cat de filozofic avea sa fie titlul noului sau film. Daca la nivel de scene cu dialog filmul este cat se poate de 2D, cu clisee ambulante care comunica si se comunica intr-un continuu mars al calcatului pe neuroni, cand dansatorii nu se mai prefac ca sunt actori si incep sa se miste, e cu totul altceva. Fara a fi neaparat foarte imaginativa, coregrafia are nerv si intensitate, fiind sustinuta atat vizual, de un director de imagine capabil sa nu ignore posibilitatile 3D-ului, cat si la nivel sonor, de un soundtrack si de posibilitatile tehnice oferite de sistemul surround 7.1 ( dupa ultimul Toy Story, Step Up 3D este al doilea film care beneficiaza de asa ceva. Evident nu si in salile noastre).
Deci cand este dans, ai la ce sa te uiti. Cu cat filmul evolueaza ( un fel de a spune) cu atat insa secventele de dans tind sa se repete, singurele modalitati de evolutie fiind mai mult, mai repede, mai tare. Lipseste orice forma de emotie, tehnicul prevaland chiar si in momentele reusite ale filmului. Singura incercare de evadare in valori sigure, un dans retro pe un remix Gene Kelly – Ginger Rogers, esueaza in fals si ridicol. Step Up 3D lasa impresia unui film gandit exclusiv in jurul secventelor de dans si muzica. Nimic altceva nu a meritat atentie. Chiar si la nivel de costume, pana si un incepator poate remarca ca hainele sunt scoase direct din magazin, fara pic de patina, fara strop de personalitate. Totul e nou, stralucitor si sexy ca pielea de plastic a unui manechin de vitrina. Cat despre titlul romanesc, « Dansul dragostei 3D » este si el cat se poate de porno.