Povestea despre suicidul animal nu este nici pe departe noua. In antichitate, Aristotel povestea despre un armasar care a decis sa sara in prapastie pentru ca era fortat sa se imperecheze cu mama lui. Romanii, de asemenea, vedeau suicidul animal ca pe un act de noblete.
Mai tarziu, insa, aceste discutii au incetat, mai cu seama ca crestinismul nu aproba defel aceasta modalitate de a inceta din viata. Toma d’Aquino, spre exemplu, spunea ca tot ceea ce face parte din natura se iubeste pe sine si se tine in viata.
Mai tarziu insa, in Marea Britanie a secolului al XIX-lea, dupa ce Darwin demonstrase provenienta noastra din animale, povesti despre suicidul animal au inceput sa apara iarasi.
In 1845, Illustrated London povestea despre un caine care a incercat in mod repetat sa se inece, tinandu-si capul sub apa pentru multe minute, si care, in cele din urma, a si reusit. Iar cu 40 de ani in urma, Richard O’Barry a marturisit cum a privit-o pe Kathy, o femela delfin care aparea in serialul Flipper, omorandu-se. Evenimentul l-a transformat pe O’Barry intr-un activist pentru drepturile animalelor. “Sinuciderea m-a facut sa ma gandesc ca industria entertainmentului nu vrea ca oamenii sa creada ca animalele sunt capabile de suicid, dar delfinii sunt totusi fiinte constiente de sine si care au un creier mai mare decat cel uman. Daca viata lor devine insuportabila, se vor sinucide.”
Duncan Wilson, istoric al medicinei la Universitatea din Manchester si coautor al unui studiu recent aparut in Endeavour despre animalele autodistructive, spune ca problema suicidului animal este mai mult un mod de a cere simpatie pentru animalele captive sau tratate rau. Studiul contine povesti despre rate, pisici, pelicani si scorpioni care au incercat sa isi puna capat zilelor, dar nu adreseaza problema abilitatii tehnice a acestor animale de a se sinucide, in timp de Thomas Joiner, psiholog la Universitatea de Stat din Florida, spune in cartea lui, Mituri despre sinucidere, ca in intreaga natura se pune o singura problema: este moartea mea mai utila decat viata mea?”
Chiar si Jonathan Safran Foer, autorul cartii Eating Animals, priveste sceptic aceasta teorie: “nu trebuie sa umanizam animalele ca sa le putem trata mai bine. Daca ne-am purta cu porcii ca si cum ar fi porci si cu vacile ca si cum ar fi vaci, ar fi suficient.”