Nu stiu cat de mult va place sa dormiti, cert este ca mie nu imi place prea tare. Mi se pare ca pierd timp pretios cu somnul. Insa, se pare, somnul este mai mult decat necesar pentru organism. Iata de ce.
Se spune ca avem nevoie de 7 pana la 9 ore de somn pe zi ca sa functionam normal. Totusi, cei mai multi dintre noi isi petrec mai putin de 7 ore pe noapte in pat, si, deci, nu au parte de destul somn. Asta desi stim, teoretic, ca un somn bun ne face mai destepti, mai fericiti, mai slabi si cu o memorie mai buna. Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca somnul este esential pentru reglarea metabolismului, si ca hormonii care semnaleaza foamea sau ne anunta sa suntem satui se regleaza tot in timpul unui pui de somn. Daca nu dormim suficient, acesti hormoni nu se mai elibereaza in cantitatile necesare, iar de aici apare riscul de obezitate, diabet sau hipertensiune. Cercetatorii de la Columbia University Medical Center au ajuns chiar la concluzia ca oamenii care dorm mai putin de 5 ore pe noapte au un risc de obezitate cu 60% mai ridicat decat cei care dorm cate 7 ore pe noapte.
In plus, orele insuficiente de somn pot cauza si depresii. Studiile facute la University of London au aratat ca copiii care au insomnii au sanse foarte mari sa dezvolte depresii mai tarziu pe parcursul vietii. Iar adolescentii care se culca mai tarziu de ora 12 noaptea sunt cu 24% mai expusi depresiilor si au un risc cu 20% mai ridicat sa aiba tentative de suicid.
Somnul este strans legat si de memorie. Asa ca, daca vrei sa nu uiti vreodata un moment placut, trebuie sa tragi un pui de somn imediat dupa momentul respectiv. Amintirile vor fi, in acest fel, consolidate. Somnul profund imbunatateste memoria declarativa (iti vei aminti mai usor cum te cheama sau ce ai mancat la cina daca dormi sanatos), in timp ce somnul cu vise (REM) este important pentru fixarea amintirilor procedurale (cum ar fi mersul pe bicicleta sau alte lucruri pe care inveti sa le faci).
Cat despre momentele acelea dinaintea unui examen, cand ai impresia ca daca stai toata noaptea sa revizuiesti materia ca sa te descurci mai bine la test, ei bine, afla ca nu e deloc asa. Studiile au aratat ca elevii sau studentii care nu dorm deloc inaintea unui examen se descurca mai prost decat cei care au dormit, desi nu stapaneau la fel de bine materiile.
1 comentariu