Anul acesta reclama de Crăciun de la John Lewis a fost parodiată cu Trump, Thundberg, Obama și Sanders în roluri principale și spre deliciul tuturor.
Dacă e trecut de jumătatea lunii noiembrie, e clar că toată lumea așteaptă cu sufletul la gură reclama John Lewis de Crăciun. Asta pentru că cei de la John Lewis reușesc cumva în fiecare an să ofere cele mai înduioșătoare 2 minute și jumătate de spirit de Crăciun. În acest an personajul principal al reclamei este Edgar, un dragon care din prea mult entuziasm, din cauza flăcărilor pe care nu le poate controla atunci când e entuziasmat, distruge totul în jur. În cele din urmă, o fetiță pe nume Ava, prietena lui, găsește o soluție și Edgar poate să aștepte Crăciunul liniștit.
Reclama a fost filmată vreme de două săptămâni la Budapesta cu vreo sută de figuranți, iar muzica este Can’t Fight This Feeling de la REO Speedwagon în interpretarea solistului de la Bastille, Dan Smith.
La câteva ore de la lansare reclama avea pe youtube 6 milioane și jumătate de vizualizări, acum are deja peste 8 milioane de vizualizări. Și desigur, cineva s-a gândit să facă și o parodie cu Greta Thundberg, Donald Trump, Barack Obama, Bernie Sanders în roluri principale, o versiune care are doar câteva sute de mii de vizualizări deocamdată.
În versiunea parodiei, Donald Trump se simte neînțeles în timp ce din greșeală topește calota glaciară a Islandei iar Greta Thundberg aleargă după el strigându-i să se oprească.
După ce topește omul de zăpadă al lui Obama, lacul pe care patinează Sanders, Trump este acceptat la masa marilor puteri cu acordul de la Paris în brațe, pe post de friptură, pe care-l arde de față cu toți. Comentariile din subsolul parodiei sunt entuziasmate, aproape mai entuziasmate decât cele din subsolul originalului.