Andreea Avramescu ar fi trebuit sa implineasca ieri 21 de ani.Dupa ore in sir de munca, tanara a murit, probabil epuizata, exact in locul in care trebuia sa se relaxeze alaturi de colegi, intr-o cabana din Poiana Pinului.
Andreea Avramescu, presedintele organizatiei „Voluntari pentru Idei si Proiecte” (VIP) a murit in noaptea de vineri spre sambata noaptea, intr-o tabara din judetul Buzau, unde se afla pentru sustinerea unui seminar. Dupa ce a tinut un discurs, tanara, cazata impreuna cu ceilalti zeci de colegi intr-o pensiune din Poiana Pinului, a acuzat o stare de rau, iar un grup de colegi au condus-o in camera pentru a se odihni.
La scurt timp, spun cei apropiati, ea ar fi inceput sa respire foarte greu, motiv pentru care s-a solicitat o ambulanta. Prea tarziu. Medicii nu au mai putut face nimic pentru Andreea, care, cel mai probabil, spun colegii, i-ar fi auzit pe docotori sustinand ca e posibil sa fi suferit un anevrism. Si nu consumase nicidecum bautura, asa acum s-a vehiculat.
“Era o fata de milioane, un model de urmat pentru generatia noastra. Extraordinar de desteapta, la adresa careia toata lumea are numai cuvinte de lauda”, spune Elena, una dintre colegele Andreei.
Intr-adevar, tanara, originara din Focsani, a venit cu ganduri mari in Bucuresti, in 2010, aici unde a intrat prima pe liste, cu cea mai mare medie la Facultatea de Cibernetica din cadrul Academiei de Studii Economice, 99.87. Si asta nu este tot!
Fata a invatat pe branci si pana a intra la facultate. A fost olimpica ani de-a randul la matematica, economie, geografie si istorie. A obtinut, de asemenea, alte noua distinctii la concursuri de matematica si economie si cinci certificate care ii atesta aptitudinile cibernetice.
2 comentarii