Nu ca acum as fi cea mai vorbareata persoana din lume, dar cand ma gandesc la cum eram in urma cu 5-6 ani, simt ca se poate si mai rau. Mai am momente in care imi e frica sa spun ceva si mi se ruleaza in minte amintirile de atunci, dar ma ascund pe sub palarie si imi trece. Cam asta fac persoanele timide si lipsite de incredere in sine.
De cand eram mica ma dadeam repede de gol, desi incercam sa nu arat asta prea mult. Probabil tine si de amintirile de cand aveam vreo 5 ani, cand ma intimidam daca se radea pe seama mea, colegii se uitau ciudat la mine, iar profesoarele tipau destul de mult. Probabil si de faptul ca lucrurile astea au continuat si la scoala generala, unde unele materii ma faceau sa imi doresc sa ma mut de acolo sau sa nu mai merg pur si simplu.
Mi s-a pus repede eticheta de „persoana timida”. Imi era teama de iesitul la tabla si o data chiar am rugat un coleg sa faca de serviciu in locul meu, pentru ca imi era frica sa ies in fata si sa fac eu asta. Nu ma implicam in dezbateri, nu suportam sa fiu ascultata, nu imi placea sa rezolv exercitii la matematica decat la mine in caiet si nu-mi placea sa fac prezentari in fata clasei. Poate de asta nici nu imi ieseau lucrurile. Pur si simplu nu suportam decat o pereche de ochi sa se uite la mine cand vorbeam, nu peste 25 cate sunt intr-o clasa. In primul an de liceu nu prea vorbeam cu nimeni. Eram genul ala de persoana care statea 6 ore pe un scaun, apoi pleca acasa si-si facea temele. Poate era doar supararea ca fostii mei colegi si prieteni erau raspanditi in tot orasul iar eu, singura, intr-o clasa de necunoscuti. Lucrurile s-au schimbat de atunci, am crescut si am trecut peste teama de a cunoaste si a vorbi cu oamenii. Poate de asta am si dorit sa urmez cursurile la o facultate care sa implice mult vorbitul cu ceilalti. Pentru ca imi place sa-i ascult pe ceilalti si sa le stiu povestea. Pentru ca imi plac oamenii si ca am de invatat de la ei.
Din cauza ca sunt o persoana timida, am tendinta de a-mi calcula toate miscarile si a-mi face scenarii. Nu stiu prea multe momente in care am avut incredere in mine si nu stiu nici oameni care sa fi avut incredere in mine pana acum. La scoala nu aveam o materie la care sa ma pricep, invatam pentru toate. Nu aveam un profesor care sa ma laude si nici un talent ascuns pe care sa-l fructific. Ai mei ma vedeau cea mai buna, dar asa fac toti parintii pana la urma.
Lucrurile s-au schimbat acum. Am inceput sa vorbesc cu oamenii, sa imi spun parerile, sa reduc din emotii. Cu increderea stau mai bine, desi mai e de lucrat. Retete pentru a scapa de lucrul acesta, nu exista. Iti pot da sfaturi de a te implica in discutii, de a-ti gasi prieteni noi sau de a intra intr-un grup nou, doar ca nu e asta suficient. Trebuie sa te cunosti mai bine, sa te impaci cu fricile si temerile tale si sa accepti lucrurile care te fac cine esti. Poti schimba ce nu-ti place la tine, dar asta doar daca ai rabdare. Si vrei.
Nu sunt sigura cum ar trebui sa sune un sfat motivational, dar ma gandesc ca in momentul in care te vei accepta, lucrurile vor fi mai simple. Pana la urma nimeni nu sta sa-ti analizeze fiecare miscare, nimeni nu vrea sa-ti faca rau sau sa-ti aminteasca o data la 5 minute faptul ca esti timid. Greseala mea a fost ca nu am incercat mai mult. Trebuia sa ma implic in dezbaterile alea, sa ies la tabla la fiecare ora, sa rezolv exercitiile pe care le stiam si sa-mi infrunt teama asta. Daca faceam asa din timp, acum poate ca eram un purtator de cuvant sau prezentator la o emisiune.
Frica de esec sau teama de penibil sunt lucruri pe care trebuie sa le accepti. Nu poti controla toate clipele din viata ta, dar nici nu poti sta cu ele pe inima mereu. Dupa cum spuneam, nimeni nu este interesat in a te urmari. Sunt deja ocupati cu ei si temerile lor. In plus, chiar daca ies lucrurile asa cum trebuie si cum sunt deja la tine in cap, chiar daca nu, nimic nu se schimba. Te vei trezi a doua zi si-ti vei da seama ca nu e asa important sa pari „cel mai bun” in ochii celorlalti. Ce daca mai gresesti din cand in cand? Poti indrepta lucrurile odata cu timpul.
Deci, data viitoare cand increderea sau timiditatea te fac sa te simti prost sau nu te lasa sa te bucuri de ceea ce faci, nu le da ascultare. Pe mine m-a ajutat asta si este modul prin care le-am putut face sa dispara. Si pana la urma nimic nu e mai frumos decat sa-ti invingi propriile temeri.