Tabu
PEOPLESlider

Suma pe care a obținut-o Ed Sheeran pentru acuzațiile de plagiat

Ed Sheeran a obţinut, marţi, daune de un milion de euro pentru a acoperi taxele legale în bătălia juridică câştigată în faţa compozitorilor care l-au acuzat de plagiat.

La începutul lui aprilie, cântăreţul în vârstă de 31 de ani a avut câştig de cauză în faţa Înaltei Curţi de la Londra, după un proces pe care l-a considerat emblematic al practicilor abuzive care subminează industria muzicală.

Pentru justiţie, el nu a copiat, nici „în mod deliberat”, nici „subconştient”, o parte din melodia „Oh Why” (2015) de Sami Chokri şi Ross O’Donoghue pentru melodia sa de succes „Shape of You”, unul dintre titlurile cele mai vândute din lume.

Într-o hotărâre suplimentară de marţi, judecătorul Antony Zacaroli a decis că reclamanţii ar trebui să plătească cheltuieli de judecată de 916.200 de lire sterline.

În timpul procesului, care a durat zece zile în martie, au fost difuzate cele două cântece – precum şi, din greşeală, un extras din una dintre melodiile sale inedite.

Ed Sheeran a negat că ar fi „împrumutat” idei de la cei doi compozitori, în timp ce avocatul reclamanţilor, deşi i-a recunoscut „geniul”, l-a acuzat că este „o coţofană”, referindu-se la pasărea care uneori este acuzată a fi hoaţă.

 

ARTICOLE SIMILARE

Mario, fiul lui Adrian Mutu, îi calcă pe urme tatălui (FOTO)

Andreea Damian

Detaliul legat de vestimentația Reginei care a trecut neobservat până acum

Andreea Damian

Replici tăioase între Olivia Steer și Mircea Cărtărescu

Andreea Damian

Alicia Vikander, victima abuzului sexual după ce s-a transformat într-un pachet de mușchi

Andreea Damian

Jucăriile sexuale sunt modificate pentru a ajuta victimele agresiunilor sexuale

realitatea

Billie Eilish devine cel mai tânăr artist care înregistrează tema unui film cu James Bond

Andreea Damian

Scrie un comentariu