Au venit să o ia într-o luni. Plouase cu o seară înainte și pământul era reavăn. Acum era soare. Cald, pentru o dimineață de octombrie. Daciile au oprit la capătul satului, la șosea. Dintr-una au coborât doi tineri, el slăbuț, tuns scurt, cu geacă de blugi, ea minionă, șatenă, toată în negru. Din cealaltă au coborât polițiștii. Au trecut pe jos puntea de fier de peste râpa ruptă în dreapta șoselei, au luat-o pe cărarea decupată pe după o dâlmă și au ajuns la căsuța gălbuie, păzită de un gard din scânduri, cât un stat de om. Pantofii li se umpluseră de noroi. Ionel Brătianu și Laura Ghica erau de la Protecția Copilului. Veniseră cu Poliția pentru că nu se știe niciodată cum reacționează părinții când le iei copiii.
Curtea familiei devenise neîncăpătoare. Tatăl, o movilă de om, întunecat și aspru, nu înțelegea de ce veniseră toți oamenii ăștia: domnul Brătianu, doamna Laura, cei doi polițiști, ziariștii, care dădeau de mai devreme târcoale casei, dar măcar rămăseseră pe uliță cu camera lor de filmat. Ce vor să filmeze? Ce, sunt vedete, să-i dea la televizor?
În casă, mama se ocupa de bagaje. Mobilă, cutii, haine, totul era vraiște în cele două cămăruțe. Taman acum au venit, când zugrăveau. Doamna Laura a intrat să-i ajute la împachetat. Băiatul, de 14 ani, era nedumerit; nu înțelegea de ce îl iau și pe el. Nu s-ar fi întâmplat nimic dacă sora lui n-ar fi făcut ce-a făcut. Fata plângea. Avea 12 ani, părul castaniu tuns scurt și ochii căprui păziți de gene lungi. S-a mai liniștit după ce doamna Laura i-a povestit că la centru o să aibă patul ei, dulapul ei, o să poată să facă baie.
În mai puțin de o oră erau toți în curte. Mama acceptase că le va fi mai bine copiilor dacă stau o vreme într-un centru, la Bârlad. Tatăl se mai potolise; a semnat și el că e de acord. Prima care a pornit spre poartă a fost fata cu părul castaniu. Purta cămașa albă și vesta cărămizie de la uniformă, pantalonii grena și pantofii maro. Toate lucrurile, haine, cărți de școală, încăpuseră în ghiozdanul hărtănit și-o plăsuță. Au urmat-o fratele, domnul Brătianu, doamna Laura, polițiștii. Ziariștii filmau. Mama și-a îmbrățișat copiii de rămas bun.
Nu trecuse nici o săptămână de când Jana s-a dus la poliție în Zorleni, comuna vasluiană de care aparține satul lor, Popeni. Era într-o marți înainte de prânz, pe 2 octombrie 2007. S-a dus să reclame că fiica ei de 12 ani fusese violată. Mai rău, se îmbolnăvise de sifilis.
Polițiștii au adus-o pe fată de la școala din Popeni. Au anunțat Poliția din Bârlad și Protecția Copilului, care au trimis imediat oameni. De la Protecția Copilului a venit Ionel Brătianu, șeful centrului de primire în regim de urgență a copiilor abuzați. La câteva ore de la sesizare, politiștii au început o anchetă. Brătianu la fel.
Agentul trimis la dispensarul din sat a găsit în registrul de consultații trei bolnavi de sifilis: fata cu părul castaniu, verișoara ei, mai mare cu trei ani, și prietenul verișoarei, Dan Murgeanu, de 18 ani.
De față cu Brătianu și mama, fata cu părul castaniu a dat prima declarație. Le-a spus că a început să fugă de acasă la 9 ani, din cauza certurilor din familie. în vara lui 200î a fugit la verișoara ei, care locuia tot în sat, cu Murgeanu. Când a rămas singură acasă cu Murgeanu, acesta i-a propus să se culce cu el și ea a acceptat. În iulie 2007 a fugit din nou la verișoara ei și Murgeanu i-a spus din nou să se culce cu el, dar ea l-a refuzat. El nu s-a lăsat și a început să o amenințe și să o bruscheze și i-a rupt tricoul și a împins-o pe pat și i-a dat jos pantalonii și s-a urcat peste ea.
Peste câteva zile, fetei i-a apărut o rană pe cotul stâng și s-a dus cu verișoara la dispensar. Medicul a trimis-o la spital la Bârlad. Fata i-a spus mamei și împreună s-au dus la spital, unde au aflat că luase sifilis. A stat internată o săptămână, apoi i s-a prescris un tratament cu injecții cu Moldamin, un antibiotic puternic, pe care să i le facă medicul din sat. La sfârșitul declarației a adăugat că nu era virgină când s-a culcat prima oară cu Murgeanu și că întreținuse relații sexuale cu mai mulți băieți de vârsta ei din sat.
Mama își învinuia fiica, nu mai vedea lucrurile limpede. Spunea, luați-o, luați-o. A băgat-o în sperieți c-o vor duce la școala de corecție. Fata a bufnit în plâns. Brătianu i-a spus: nu ea trebuie dusă la școala de corecție, dumneavoastră trebuie să mergeți la școala de corecție. Se hotărâse deja că va lua fata cu părul castaniu la centru. îi rămânea să facă niște investigații, să completeze cazul. înainte să plece de la Poliție, Brătianu a vrut să vorbească doar cu ea. Era răvășită, avea fața întunecată. N-a întrebat-o nimic despre ce s-a întâmplat. Au vorbit de școală, unde stă, cum e în familie, cum e tata, cum e mama. Fetei îi era foame și Brătianu i-a dat un pachet de Eugenii și o sticlă de apă. Apoi i-a explicat că urmează să o ia într-un centru unde sunt îngrijiți copiii ca ea, că se va face bine și va merge iar la școală. în zilele ce-au urmat, Brătianu s-a dus în Popeni. Cu Poliția se lămurise.
Primeau deja de un an sesizări de la școală, știau familia, îl știau pe tată, știau cazul. N-au făcut nimic, i-au spus, pentru că s-au tot schimbat oamenii, au intervenit lucruri. Medicul de la dispensar știa din iulie că în sat e o fată de 12 ani cu sifilis, dar nu a anunțat Poliția sau Protecția Copilului. Nu s-a gândit că o boală venerică la vârsta asta poate fi consecința unui abuz.
La familia fetei cu părul castaniu a ajuns într-o după-masă, pe la 4. Erau toți acasă, chiar și fratele, care stătea mai mult la bunica din partea mamei. Brătianu le-a propus părinților să-i ia pe copii la centru o vreme, să fie evaluați medical și, în funcție de rezultate, să ia o decizie. Mama era de acord, dar tatăl n-a vrut să audă. L-a dat afară din casă, cu înjurături și îmbrânceli. Brătianu a plecat, ca să nu întrețină scandalul și să le facă probleme copiilor. La școală, Brătianu s-a văzut iar cu fata cu părul castaniu, așa cum îi promisese la Poliție. A rugat-o să-i arate clasa, banca în care stă – cum intri pe stânga, a doua de la perete. Era tristă, vorbea mecanic, sacadat. Brătianu a vorbit și cu alți copii și a aflat că fata fugea mereu de acasă și tatăl o lua înapoi cu arcanul, o bătea oriunde o prindea. Că era într-o gașcă de copii care beau, fumau – au fost prinși și furând.
Pe când a ajuns în biroul directoarei, îl luaseră dracii la greu. Popeni e un sat cu peste 3.000 de locuitori, în Zorleni, cea mai mare comună din Vaslui, cel mai sărac județ din România. Satul e lung cât trei stații de autobuz și se desface în ulițe împletite de-o parte și de alta a șoselei. Casele sunt joase, de abia le zărești pereții verzi și albaștri pe după garduri. Majoritatea gospodăriilor își iau apa de la fântâni și nu toate au curent.
Oamenii fac naveta la Zorleni sau la Bârlad cu autobuze galbene care vin tot la două ore, muncesc în sat, pe pământul lor, sau cu ziua, la alții. Până în clasa a VIII-a, copiii merg la școala din sat. Cam o treime dau la liceu, în Zorleni sau Bârlad, alții la școli profesionale; unii rămân acasă să munceasă. Multe dintre fete se mărită la 16-17 ani și se lasă de școală. Primăvara și toamna, copiii din clasele mai mari îi ajută pe părinți la prășit, la cules, și mai lipsesc câteva zile. școala știe de ei, nu e ceva neobișnuit. Dar fetele de clasa a IV-a nu dispar cu zilele. în 2006 directoarea școlii era Liliana Droșca, o profesoară de matematică din Bârlad. Se apropia sfârșitul anului când o învățătoare i-a spus că are două eleve de-a IV-a care lipsesc mult, fug de acasă și-și petrec timpul într-o casă unde se consumă alcool și se fumează.
Toată lumea în sat vorbea. Fiind din clasele mici, Droșca nu le cunoștea. A cerut ajutorul Poliției din Zorleni, care în câteva zile le-a adus la școală. Una era fata cu părul castaniu, cealaltă prietena ei cea mai bună. Până la sfârșitul anului școlar, Droșca a avut grijă să fie prezente și să facă recuperare după-masa, ca să treacă în clasa a V-a.
Între timp, a pornit o mică anchetă. S-a interesat de ele la părinții altor copii, când veneau la școală pentru diverse adeverințe. I-au spus că fuseseră văzute dormind sub un pod, umblând singure prin pădure, venind de la un pădurar care le mai folosea la muncă. Mediul în care intraseră nu avea cum să fie o influență bună. Droșca o știa pe verișoara fetei cu părul castaniu și pe Murgeanu, cei la care tot stăteau ele. Verișoara i-a fost elevă, până să abandoneze școala în clasa a VII-a. Venea obosită la ore după nopți pierdute: avea fața tumefiată, roșie, tenul tern, ochii umflați. și Murgeanu, prietenul verișoarei, i-a fost elev. Avea tulburări de comportament și venea la rându-i dintr-o familie cu probleme. Droșca a vrut să afle ce se întâmplă în familiile copilelor.
Primul caz l-a elucidat mai ușor. Mai deschisă, una dintre ele i-a povestit că fugea de acasă din cauza tatălui vitreg, care țipa la ea cum intra pe poartă: că e leneșă, că n-a adus apă, că n-a avut grijă de fratele mai mic. Fata cu părul castaniu era mai introvertită. Lua poziția mutului, răspundea mecanic. De ce mergi la acea familie? Acolo îmi place să stau. și ce faci acolo? Mă joc. Dar ce faci o zi întreagă? Păi, într-o seară, m-am dus în pod să iau făină. și ce-ai văzut acolo? Când m-am dus în pod, verișoara mea și Murgeanu făceau dragoste acolo. Åži tu ce ai făcut? Păi, am luat făină și am coborât.
Droșca a cunoscut-o și pe Jana, care i s-a plâns de mai multe ori că fiica ei nu vine acasă. Uneori era băută, se cunoștea după cum vorbea, părea neputincioasă, incapabilă să se impună. Spunea că a încercat să-și ia fata acasă, dar Murgeanu a alungat-o. Nu știa ce altceva să mai facă. Pe tatăl fetei nu l-a cunoscut, dar auzise de la oamenii din sat că e extrem de violent când bea, și nu bea ocazional. Când făcea scandal, fugeau care încotro din calea lui. Droșca a sesizat din nou Poliția. Le-a spus că eleva ei își petrece timpul într-un mediu nepotrivit și asistă la scene obscene. Fata cu părul castaniu a rămas corigentă la sfârșitul clasei a V-a. în septembrie, cu o lună înainte să vină Brătianu după ea, Droșca a căutat-o s-o aducă la corigență, dar ea nu mai dăduse pe acasă de vreo trei săptămâni. Omul de serviciu de la școală i-a spus că fata stă mai tot timpul la Petrache, un moșneag din sat.
Tot satul știa. N-a venit la corigență și a rămas repetentă. La începutul lui octombrie, Brătianu a intrat nervos în biroul lui Droșca. Doamnă, știți ce se întâmplă la dumneavoastră în școală? știți de când face sex eleva dumneavoastră? Din clasa a IV-a! Dumneavoastră tolerați prostituția! Droșca i-a spus tot ce știa, i-a arătat sesizările trimise la Poliție – din iunie 200î se adunaseră vreo cinci. S-a dus și personal, mai mult n-a știut ce să facă.
Lumea știa, n-aveau cum să nu fi știut, dar nimeni n-a suflat o vorbă până atunci. Acum se vorbea la magazin, se vorbea la fântână, se vorbea la biserică. Sătenii erau revoltați de ce se întâmplă în satul lor, revoltați mai degrabă că s-a aflat ce se întâmplă în satul lor. Ulițele erau bântuite de despuiate. Să le ia Poliția pe toate și să le ducă. Ne-au îmbolnăvit copiii și bărbații. și moșnegii, niște pedofili, toți trebuie spânzurați. Ziariștii scormoneau după detalii picante. „Prostituata de 12 ani” a umplut Popeniul de sifilis. Numărul bolnavilor se umfla de la o pagină la alta – erau 5, 10, peste 20. Epidemie.
Dispensarul dădea pe afară de oameni. Poliția scormonea casele verzi și albastre după suspecți. Au făcut interogatorii în biblioteca școlii pentru că n-aveau post în sat. Brătianu și-a terminat raportul de evaluare inițială și a propus ca din 8 octombrie, fata cu părul castaniu și fratele ei să fie aduși la Bârlad, la Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat. Au mers după ea într-o luni. Plouase cu o seară înainte și pământul era reavăn. în fața căsuței gălbui erau doi polițiști și ziariștii cu camera lor de filmat și doamna Laura și domnul Brătianu și mama și tata și fiul și fiica. Tatăl dădea parcă să plângă, dar a rămas distant.
Mama și-a îmbrățișat copiii de rămas bun. Au coborât pe cărarea decupată pe după o dâlmă, au trecut puntea de fier de peste râpa ruptă în dreapta șoselei și s-au urcat în Dacii. Brătianu în dreapta șoferului, Laura în spate cu copiii. Satul devenise neîncăpător. Corina, fata cu părul castaniu, a primit un pat în „camera îngerilor”, o încăpere cu tavanul înalt și pereți pictați cu îngeri cu păr buclat. Erau trei paturi, dar Corina a stat singură o vreme și a avut baia ei. Avea sifilis secundar (cel mai grav e cel terțiar), o boală cu transmitere sexuală, dar care poate fi contractată și prin răni deschise sau mucoase.
Când a dispărut orice pericol, Corina s-a mutat în camera fetelor, patronată de Donald și Daisy. Valentin, fratele ei, stătea în camera băieților, „Pinocchio”. Cele trei camere, 14 paturi în total, sunt la etajul doi al unei clădiri albe, parte din complexul de pe strada Epureanu (alături sunt centrul de zi pentru copii cu sindrom down și cel de recuperare neuromotorie). Tot acolo are și Brătianu biroul, cu creioane colorate pe masă, jucării pe pervaz, desene pe pereți și un poster cu un băiețel care pupă pe obraz o fetiță. Are 28 de ani, e asistent social și expert în bunăstarea copilului.
Prima oară a ajuns la centrul de pe Epureanu când avea 7 ani. Tatăl părăsise familia când el era mic, iar mama, studentă la medicină, murise de cancer. După vreo doi ani la bunici, a ajuns aici. La 8 ani a fost adoptat de o familie înstărită de medici, dar ei se băteau așa că a fugit în stradă. Primea de mâncare de la oamenii din piață și dormea în tarabe. La 10 ani, la înfățișarea ce trebuia să definitiveze adopția, a spus că nu vrea la familia aceea, a ieșit și le-a trântit ușa în nas. A început să vină iar pe la centru, dar fugea înapoi în stradă de frica băieților mai mari, care îl băteau.
La 14 ani a intrat în asistență maternală la o familie de ingineri. Când ei au trebuit să plece în Elveția, a revenit la centru. A făcut liceul pedagogic, apoi un an a fost învățător suplinitor. La început de an, le-a dat temă copiilor din clasa a IV-a să scrie o compunere despre vacanța de vară. O fată a scris că unchiul doarme cu ea, o obligă să se dezbrace și în timpul somnului o doare. Brătianu a anunțat Poliția. În timpul anchetei s-a aflat că era agresată de tată, unchi și bunic, fără ca vreunul să știe de celălalt. Brătianu își găsise menirea: vroia să le facă dreptate copiilor.
A dat la Poliție, dar a picat examenul medical. În plus, cu cei 1,î8 metri ai lui, nu îndeplinea condițiile de înălțime. A dat la psihopedagie la Iași, unde în primul an s-a îndreptat spre delicvența juvenilă. Când și-a dat seama că tulburările de comportament își au rădăcinile în traume, s-a axat pe cazurile de abuz – specilizare aleasă și la master.
Brătianu conduce centrul de pe Epureanu din 200î și lucrează cu o echipă de 15 psihologi, sociologi, asistenți sociali, asistenți medicali, educatori, supraveghetori. Pentru copii e prima stație salvatoare. Ajung aici speriați, triști, murdari. Au făcut și treaba mare pe Brătianu, dar el nici n-a observat, a luat și scabie de la ei. Rolul lui și al echipei e să-i accepte așa cum sunt, să vorbească cu ei, să-i lase să se deschidă. și să-i mai răsfețe cu ciocolată și desene animate.
Copiii primesc îngrijiri medicale, fac psihoterapie, merg la școală sau grădiniță și sunt ajutați – dacă vor – să reia sau să întrețină relațiile cu familia. În 2008, aici au ajuns 211 copii, 13 dintre ei abuzați sexual. Aproape jumătate au trebuit să fie separați de părinți și trimiși la familia lărgită sau, când nu s-a putut, în centre de plasament sau la asistenți maternali. În țară, în 2008 au fost înregistrați 10.993 de copii neglijați și abuzați, 439 dintre ei abuzați sexual – 40 la sută în mediul urban. Cauzele sunt sărăcia, părinții plecați în străinătate, consumul de alcool, copiii care fac copii, lipsa de educație. Autoritățile și ONG-urile spun că e nevoie de mai multe centre de zi, mai mulți asistenți sociali în mediul rural, campanii de informare și responsabilizare a părinților, legi care să susțină familia.
La început, Corina a privit venirea la centru ca pe o pedeapsă. Prima oară a plecat de acasă la 9 ani, cu prietena și colega ei de clasă. S-au dus cu trenul la Galați, în căutarea unui unchi la care Corina mai fusese cu mama. Tot pe atunci și-a început viața sexuală, o experiență traumatizantă despre care nu a vrut să vorbească niciodată. Pentru că era bătută de tată, nu-și amintea o vacanță plăcută; erau coșmar, urât, murdar. Acasă la verișoara ei și Murgeanu, fumau, beau ness „3 în 1”, mâncau semințe. Asta făceau și la Petrache, moșneagul din sat, care-i tolera. Își căuta un refugiu; băieții o ademeneau că o ajută, dar nu vroiau decât sex. În vara lui 2007, deja infectată de Murgeanu cu sifilis, a ajuns să se culce cu un verișor de 14 ani.
S-a dus la el acasă să mănânce, părinții nu erau acasă și el s-a dat la ea. La centru, primul lucru pe care l-a descoperit Corina a fost dușul. Pentru copiii abuzați sexual, baia are dublă semnificație – faci baie să te cureți și faci baie să te purifici. Brătianu i-a făcut cadou un ursuleț de pluș, care să-i fie prieten. A adormit ascultând povești și cântece pentru copii din „Cutiuța Muzicală”. Pe lângă psihoterapie, a făcut terapie prin dans și muzică.
Trebuia să învețe să-și accepte corpul, să se iubească. Au lucrat cu ea Brătianu, sociologul Laura Ghica și un psiholog. I-au înțeles momentele de răzvrătire, țipetele, agresivitatea față de ceilalți copii și tendința de a se comporta ca un adult. Erau simptomele trecutului, limbajul ei de apărare față de nou. Au făcut jocuri de rol, au spus povești pe care trebuia să le continue fiecare, au desenat. Valentin s-a deschis mai greu: tăcea când trebuia să continue o poveste, dar plângea primul la sfârșit. Corina era expresivă, spunea ce are pe suflet.
Åži-a descoperit identitatea socială, a descoperit ce importantă e ea și cine i-a fost cu adevărat alături. A văzut cum trebuie să fie un Crăciun, cu brad împodobit și cadouri, colinde și moș. A început să zâmbească. La scurt timp după ce au ajuns la centru, Valentin și Corina au fost înscriși la școală – el în a VII-a, ea în a V-a. Corina s-a dus prima oară de mână cu Laura, pe care și-a ales-o persoană de referință. Cu ea a învățat poezii, deși susținea sus și tare că nu-i intră în cap. împreună au luptat cu tabla înmulțirii. Corina le știa pe cele mai ușoare, dar Laura a convins-o că trebuie să le știe pe toate. Altfel cum o să se descurce cu restul la magazin? în câteva zile, până și îx4 era egal cu 4xî. Laura are 25 de ani și e greu s-o identifici ca om mare într-o ceată de copii.
În privința Corinei, ea a fost cea cu regulile – prilej de amuzament pentru Brătianu, care e și iubitul ei. Ea s-a ocupat și de vestimentația și igiena Corinei. Ca să nu poarte bluze cu buricul la vedere i-a adus haine de-ale ei (amândouă aveau vreo 40 de kile). S-a dus cu ea la magazin, unde Corina și-a ales un spray Prêt-a-Porter, pe care l-a plătit singură, din alocație. Corinei îi era bine și a vrut să le arate asta părinților și bunicii din partea mamei, când au venit la centru să facă terapie de familie.
Tatăl le-a mârâit odată copiilor să meargă acasă, dar Corina i-a făcut semn lui Brătianu că nici ea nici Valentin nu vor. Vroia însă să le viziteze pe mama și bunica. Dar în sat era în continuare batjocorită, etichetată, și înainte să se întoarcă acolo trebuia ca sătenii să-și dea seama că vina e a lor, că au tolerat cazul. Brătianu a pus la cale o campanie de informare, prin persoanele cheie din comunitate – preoții, medicul, asistentul social. Le-a dat broșuri despre abuzul sexual și ce simte un copil abuzat, iar ei au dat informația mai departe.
Cu Poliția de Proximitate au organizat la școală prezentări, la care au chemat părinții. Cum în sat se prind televiziunile locale, au făcut și o emisiune la care au fost invitați un polițist, un psihiatru, un preot și un profesor. Uitați ce probleme sunt în jurul vostru, le-au spus. Nu suferă doar copiii, și voi aveți de suferit. Când Corina a mers prima oară în vizită acasă a fost bine primită. în ianuarie 2008, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a cerut în instanță decăderea din drepturi a părinților.
Autoritățile au spus că Valentin și Corina nu se pot întoarce într-o familie în care nu se simt în siguranță, unde vinul e mai la îndemână decât apa, unde tatăl e violent. În februarie, Tribunalul Vaslui a decis ca Valentin să meargă în plasament la bunica din partea mamei. în martie s-a dat și sentința pentru Corina. Greul trecuse, așa că urma să se mute din centrul de urgență într-unul de plasament. Centrul de Servicii Comunitare Nr. 2 e într-o clădire rozalie, cu patru etaje și cinci servicii: reabilitare pentru copii delicvenți, centru de zi pentru copii din familii nevoiașe, asistență pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament și sprijin pentru mame predispuse la abandon.
Centrul de Recuperare și Reabilitare a Copilului Delicvent e la etajul unu; aici s-a mutat Corina. Åžef e Esmeralda Bîgu, jurist de meserie, o femeie de 37 ani, cu părul lung și negru și pielea albă ce-i dau un aer gotic. De patru ani lucrează cu copii din familii dezorganizate, lipsiți de modele de viață, cu părinți nedumeriți de ce le fuge copilul deși i-au luat calculator și mp3 player, cu părinți decăzuți din drepturi care știu una și bună: Vreau alocația, doamnă! Esmeralda nu e călduță și bunuță și nici nu e nevoie.
La centru trebuie să coordoneze anchete sociale, să se încadreze în bugete și să facă economii ca să le ajungă banii pentru cadouri de zile de naștere, haine, ieșiri în oraș, excursii și freze moderne pentru copii, la salonul coafezei ei. Corina locuiește cu încă trei fete, într-unul din cele trei „apartamente” cu living și dormitor. Spre deosebire de centrul lui Brătianu, unde copiii sunt mai vulnerabili și deci mai răsfățați, aici e militărie. Copiii sunt treziți de supraveghetorul de noapte la 7 dimineața, se spală, mănâncă, merg la școală, sau, dacă au ore după-masă, fac lecții, ajutați de educatori. Seara mănâncă de cină, apoi iar lecții. Educatorii găsesc activități pentru timpii morți: pictură, împletit, ornat de rame de fotografii. în fiecare seară, de luni până joi, toți se înființează la televizor, la „Regina”.
Adaptarea Corinei la noua casă nu a fost lină. A plâns când a aflat că trebuie să se mute, dar a venit ca o alinare transferul Cristinei Coman, psihologul clinician cu care făcea terapie pe Epureanu. Cristina are 28 de ani, e din Buzău, și de când a terminat facultatea la București, lucrează cu copii abuzați. Când s-a măritat, s-a mutat în Bârlad. Prima bătălie pe care a purtat-o cu Corina a fost numele noului centru. Cum adică ea delicventă? Dar nu are nici o treabă, i-a spus Cristina. E doar un nume, vezi tu vreun delicvent? Arată-mi-l și mie. Dacă ar fi delicvenți, ar fi la școala de corecție, nu într-un loc cu toate ușile mereu deschise.
În primele săptămâni, Corina vorbea urât cu colegii, era superficială, corecta și critica, dar nu accepta inversul. Simțea imediat cine e veriga slabă și profita. Seara spunea că n-are de învățat, dimineața că și-a făcut temele seara. La școală stătea în pauze cu băieți mai mari, fuma. Au fost și incidente stilistice. Într-o dimineață și-a luat o bluză mulată, fără sutien, și și-a pus cerceii lungi. Esmeralda a făcut ochii cât cepele. Unde te duci? La școală, doamnă. S-a rușinat și s-a dus să se schimbe. Când s-a dus cu Cristina să-și ia sutien și-a ales unul portocaliu, cu mărgeluțe, de cabaret. îți vine sigur? îmi vine, doamnă! De lacul de unghii n-au reușit s-o dezvețe. Esmeralda i-a luat unul transparent, măcar să fie decent, dar mereu găsea la vreo colegă de la școală.
Cristina n-a reușit să-i impună un program de ședințe și a lăsat-o să se acomodeze în ritmul ei. Corina venea în birou, se așeza pe scaun, începeau să povestească, apoi ușor, se mutau în partea cealaltă, la terapie. A întrebat-o pe Cristina cum face bani, cum e în familia ei, dacă soțul ei o bate. Aduna fragmente din viețile celorlalți și le compara cu realitatea pe care o știa ea. Când a avut perioade de tristețe, Cristina le-a văzut ca semne bune: erau semne de schimbare. în aprilie 2008, în urma anchetei Poliției, au fost trimise în judecată două persoane.
Murgeanu a fost acuzat de act sexual cu un minor și contaminare cu boală venerică. Verișorul ei, de care s-a stabilit că luase sifilis de la ea, a fost acuzat de abuz. Cercetările au inclus alte 20 de persoane, dar suspiciunile au fost infirmate de analizele medicale, nemaifiind identificat nici un bolnav de sifilis. Corina nu i-a povestit niciodată Cristinei cap-coadă ce s-a întâmplat, doar fragmente. Când s-au dus la înfățișare la proces, Cristina i-a spus că trebuie să știe, ca să știe ce să pledeze. A întrebat-o de verișorul ei, cu el cum a fost? Da doamnă, a fost de bună voie. Sigur? Sigur. Dar cu Murgeanu cum a fost? Ăla chiar m-a abuzat. Sigur? Da, chiar m-a abuzat. Murgeanu era deja pus sub supraveghere, după ce în 200î a tâlhărit un bătrân. Corina n-a vrut să ceară daune morale, dar vroia să fie pedepsit cu închisoarea.
La tribunal, Cristina și-a dat seama că i-a câștigat fetei încrederea. Corina avea emoții și, deși era și mama lângă ea, a luat-o de mână pe Cristina și a strâns-o tare, tare. Sentința s-a dat în octombrie 2008. Verișorul a primit un an de supraveghere la domiciliu. Murgeanu a fost condamnat la doi ani și nouă luni de închisoare și 2.000 de lei daune morale. A făcut recurs. Mama e alături de Corina, nu a renegat-o. E o femeie simplă de 33 de ani, imatură. N-a înțeles nici decăderea din drepturi ce înseamnă, sau de ce stătea Corina la bunica și nu la ea, când venea în vizită. Văzute una lângă alta, Corina pare mama și Jana fiica.
Când a venit cu Valentin la petrecerea de 13 ani a Corinei, în iulie 2008, Jana avea niște șosete albe de bumbac, cu șnuruleț. Corina a taxat-o imediat. Băi mamă, ai venit cu șosete de copil mic? Jana s-a rușinat, le-a dat jos și a rămas în sandale. Corina a primit haine de la mama, ciocolată și un tigru de la domnul Brătianu, un deodorant și un gel de duș Fa de la Laura și a mâncat tort cu frișcă. în septembrie, la „Serbările Toamnei”, a mâncat mici și gogoși și a băut suc. Banii îi câștigase din coșurile din sfoară pictate pe care le-au vândut la un stand. Ea a avut cele mai bune vânzări, un coș costa 3 lei și a primit chiar și 4 lei bacșiș.
Astăzi nu mai e fata cu părul castaniu tuns scurt, slăbuță și speriată. Părul i-a trecut de umeri, de tot strigă Esmeralda după ea să și-l prindă, să nu-l mai fluture atâta. Ochii căprui, păziți de gene lungi, sunt mai tot timpul mijiți de râs. S-a vindecat și de sifilis, mai merge doar la controale. înainte nu-și accepta deloc corpul. Acum se îngrijește, vine la Cristina în birou să se vadă toată în oglindă, o întreabă dacă e frumoasă.
A ajuns să-și facă griji că e prea grasă, că are doar un metru jumate și bate spre 60 de kile. Își tot propune să nu mai mănânce seara, dar de fiecare dată e ceva bun. Cu Esmeralda se tot îmbie să facă sport în „Free Mind Room”, o combinație de sală de sport și lecuire de gărgăuni, dotată cu bandă de alergat, banchtă pentru abdomene, saltele, sac de box și postere cu Van Damme. Corina e nemulțumită de trecutul ei. știe că atunci când a ajuns aici era rea, nu asculta de doamne. Acum are grijă de ceilalți copii, le dă sfaturi. Fetele – ba chiar și doi dintre băieți – îi spun „mama”.
La reevaluarea de la începutul lui 2009 s-a uitat cu Cristina peste dosarul ei. Eu spun ce s-a schimbat în bine, tu spui dacă e așa, i-a propus Cristina. – Å¢ii minte cum te îmbrăcai provocator, ce încercai să faci? – Da, da, îmi aduc aminte, încercam să atrag atenția. – Ce credeai, sau sperai, că-i trece prin minte unui bărbat care trecea pe lângă tine? – Să zică nu știu ce. – și acum? – Acum mă îmbrac pentru mine, nu pentru ăla, nici nu mă interesează ce gândește.
În vară, când a vrut să coboare în curtea centrului cu un băiat, Esmeralda și Cristina i-au spus să-l cheme sus, să-l cunoască și ele înainte, așa cum ar face cu fiicele lor. Când va fi să aibă un prieten, Corina vrea să fie o relație stabilă. A înțeles că sex se face când iubești pe cineva.
La școală se descurcă tot mai bine. E în clasa a VI-a, nu mai lipsește, se înțelege cu colegii (în iarnă ar fi vrut să meargă cu ei în excursie la Iași, la Cuvioasa Paraschiva, dar era prea scump). Nu-i prea plac româna și matematica – în primul semestru a avut doar media 5. Dar la desen a avut 10. și informatica îi place, mai ales ultimele 10 minute, în care profesoara îi lasă să se joace. E un joc, Barbie, în care îi alege hainele, îi face părul. îi place și la cursul de fotografie de vineri dimineața, unde face când pe fotograful, când pe modelul. îi e bine aici la centru, uneori se gândește că n-ar mai putea sta la țară după atâta timp în Bârlad.
Dar îi e dor de Valentin. Se vede că se au unul pe celălalt. Nu contează mama, nu contează tata, contează doar fratele. „Mimi” și „Fratele meu” (așa se au trecuți în mobile) vorbesc zilnic la telefon, de mai multe ori dacă au credit. S-au văzut în duminica de după Sfântul Valentin, când el a venit în vizită. Corina i-a dat un ursuleț de pluș adus de o educatoare, după ce-a dezbătut cu Esmeralda și Cristina o serie de posibile cadouri. A fost o zi plină, cu expoziție de animale împăiate la muzeu și seara pizza – fără ciuperci, că nu sunt ca alea culese din pădure. A venit să-i vadă într-o sâmbătă. Ninsese cu câteva zile înainte și pământul era înghețat.
Era o zi luminoasă de februarie. Mașina a oprit la capătul satului, la șosea. A trecut pe jos puntea de fier de peste râpa ruptă în dreapta șoselei și a luat-o pe cărarea decupată pe după o dâlmă. Când a ajuns la căsuța gălbuie, Corina s-a ridicat pe vârfurile tenișilor de scai negru și s-a agățat cu degetele de poartă: – Janăăăă! Mai bine o strigă pe nume, nu „mamă”. Când a venit în vizită toamna trecută și s-a dus după ea pe deal, la vie, Jana a crezut că altă fată își strigă mama. Nu mai era obișnuită s-o strige o fată așa. – Janăăăăăăă! Jana iese în prag.
E o fărâmă de femeie, cu câteva șuvițe negre ițite de sub fesul roz cu galben și albastru, și înfofolită în straturi peste straturi de bluze. Nu e nici un câine în curte, Corina poate să intre liniștită. Focul arde în sobă, dar Jana știe că nu e așa de cald ca la centru, unde copiii stau în tricou. Aici nu au nici curent, deși tatăl tot spune că o să tragă de la felinarul din fața curții. Mai degrabă sparge un geam ca să facă curent, râde Corina. Apă de băut aduc de la fântâna din vale, de spălat mai iau din râpă. Jana mai pune câteva lemne pe foc, să nu răcească și mai tare Corina la spate. Auzi, cică am răcit la spate. Mă doare spatele, o corectează Corina.
Mama i-a spus să nu umble cu spatele gol, că răcește. Sigur, că o vedea ea prin telefon că are spatele gol. E adevărat că într-o dimineață s-a trezit cu spatele blocat. S-a dus cu Cristina la spital și apoi toată săptămâna a dormitat la centru, amețită de medicamente. Lecțiile le-a luat de la prietena ei cea mai bună, colegă de cameră și de clasă. Cu durere de spate cu tot, a ieșit la bulgărit în fața centrului și-a râs pân-a luat-o durerea de cap.
Acum stă ca o domnișoară pe patul de lângă sobă, picior peste picior, vârful tenisului de scai negru în vânt. Pigulește o bucată de plăcintă cu brânză, făcută de cealaltă bunică, din partea tatălui. Nu-i prea place de ea, cu atât mai puțin de când n-a vrut s-o primească în plasament. Nu-i prea place nici plăcinta, parcă prea miroase a oaie. Mama face tăițeii pentru borș, pe bufetul din fața geamului. Pe peretele din stânga sunt trei fotografii: Valentin, în ziua când i-a luat Brătianu, Corina și Cristina, și Corina, tot în prima zi la centru. – Eram urâtă, spune Corina uitându-se la poză. Nu știu de ce… nu-mi place, eram urâtă. – Păi ce, atunci nu tot tu erai?, o întreabă mama și se oprește din tocat fâșiile de aluat. – Nu. – Tot aceeași persoană erai. – Nu, alta e schimbarea. Atunci eram rea. Nu înțelegi. Alta e schimbarea. Jana revine la tăițeii de pe bufet. Nu știe nici ea cum e mai bine pentru Corina, să stea la centru sau să vină înapoi.
Când era acasă aveau și ajutor social, o mai îngrădeau. Acum nu mai au nici un venit stabil, muncesc cu ziua prin sat când sunt muncile agricole. Pe-atunci Corina spunea că se plictisește acasă și de-aia stă la verișoara ei. Jana i-a cerut ajutorul unui polițist pensionat, dar el i-a spus că e copilul ei, e obligația ei s-o aducă acasă. Apoi Murgeanu i-a încuiat ușa și i-a umplut fata de sifilis. Jana observase când spăla chiloții fetei, că aveau, așa, ca o crustă. A întrebat-o de la ce-ar putea fi, dar Corinei i-a fost teamă să spună ceva. Jana n-avea de unde să știe cu ce băieți umblă și nici nu conta așa de mult, dar după ce-a aflat de boală trebuia să anunțe Poliția.
Nu vroia ca Murgeanu să facă pușcărie, dar măcar să plătească tratamentul, că dacă el n-o primea când fugea de acasă, nu se întâmpla nimic. Tatăl Corinei a zis într-o zi că dacă se întâlnește cu Murgeanu, îl taie. Era și o leacă băut, zicea că nu-i pasă dacă face pușcărie. S-a întâlnit o dată cu el, când venea de la vie. Murgeanu i-a dat un pumn în coastă de nu mai putea să respire.
Tatăl e voinic, dar era o leacă băut, n-a putut să dea și el. De curând, Corina i-a spus mamei că se gândește să vină acasă. Ca părinții să fie repuși în drepturi, trebuie să depună o cerere la Protecția Copilului, apoi echipa de la centru prezintă dosarul (actualizat la fiecare vizită în sat) și propun o soluție care ajunge la tribunal. Cazul a pornit de la neglijență, așa că părinții trebuie să demonstreze că s-au schimbat, că pot să-i ofere un mediu sigur financiar și moral și că să nu existe riscul unei recidive.
Azi Corina se grăbește să ajungă la casa bunicii, să-l vadă pe Valentin. Mâine e duminică și e ziua lui. Mama nu poate s-o însoțească. Dacă vine tata și n-o găsește acasă? și trebuie să termine borșul. Corina își ia geaca și din doi pași e afară. Mama o îmbrățișează de rămas bun. – Când mai vii?, îi strigă zgribulită din poartă. – Vii tu la Bârlad să faci actele alea.
Corina coboară poteca împietrită de frig, cu părul castaniu în vânt, potolit doar de o agrafă cu un fluturaș. Trece puntea de fier de peste râpa ruptă în dreapta șoselei și dă să urce în mașină. îl vede pe tatăl ei traversând împleticit șoseaua. îi întinde bărbătește mâna, apoi o ia în brațe și o pupă. E o leacă băut. – Hai tată, du-te acasă, spune ea și urcă în mașină. Tatăl are umerii aduși și fața întunecată. Se uită la ea prin geam. Parcă dă să plângă. – Actele!, îi mai strigă Corina. O făcut mămica actele? Movila de om nu se clintește. își apucă fesul cu mâna aspră și-l aruncă neputincios la marginea drumului. Se-ndreaptă împleticit spre puntea de fier, spre casă. Plânge. Corina vrea cât mai repede la Valentin, s-apuce măcar câteva minute împreună. într-o oră trebuie să se întoarcă la Bârlad, la celălalt acasă.
2 comentarii