Recunoscuta inca din 1927 ca terapie complementara, silvoterapia se deosebeste de toate celelalte terapii naturiste. Are avantajul ca este oarecum la indemana tuturor si mult mai accesibila decat altele: oricine poate face o plimbare in padure sau intr-un parc. Cand vorbim de silvoterapie, ne referim mai ales la energiile pe care arborii le degaja in jurul lor. Nu trebuie insa sa uitam de efectul minunat pe care il are o plimbare printre copaci, de trecerea suava de la lumina la umbra, de culorile frunzelor toamna sau de primii muguri ai primaverii. De aceea, silvoterapia este in primul rand un remediu pentru suflet. Vindecand sufletul, ea vindeca si trupul, caci bolile fizice nu sunt altceva decat consecinte ale dezechilibrelor, nefericirilor sau neajunsurilor.
Fiecare arbore are un ritm al sau, cu ore de maxima sau minima activitate, fiecare arbore este indicat pentru tratarea sau ameliorarea unor anumite boli, fiecare arbore are o alta influenta asupra organismului, de aceea este important sa cunoastem care sunt perioadele din zi mai potrivite pentru a sta in preajma lor sau perioadele in care arborii ar putea sa ne energizeze negativ.
Exista arbori care au energie pozitiva: teiul, frasinul, salcia, stejarul, mesteacanul, dar si arbori cu energie negativa: plopul, liliacul, arinul, bradul, platanul, nucul. Arborii care emana energie pozitiva alimenteaza cu energia lor organismul uman, calmand boli si dureri, inlaturand stresul, supararea, tulburarea sufleteasca. Arborii cu energie negativa absorb energia din organismul uman, putand sa dea o senzatie de slabiciune in unele cazuri. Avantajul lor este insa ca elimina si energiile daunatoare din organism si odata cu ele si senzatia de durere, mai ales in cazul bolilor cronice.
Perioadele de maxima eliberare de energie a arborilor:
Bradul, pinul, bradul alb, tuia – sunt active in permanenta. Toate coniferele au darul de a elimina starile emotionale, de a linisti, de a elimina depresiile si starile emotionale negative.
Frasinul – intre orele 10.00 – 12.00 – purifica foarte bine campul energetic uman, creste increderea in propriile puteri, calmeaza.
Teiul – intre orele 1.00 – 5.00 – energia blanda a teiului ajuta la depasirea starilor de depresie legate de pierderea unui apropiat, este recomandata in perioade de necazuri si suparari.
Stejarul – intre orele 21.00- 3.00 – are efectul de a mari energia proprie. Nu va apropiati de stejar daca sunteti surescitat sau nervos. Si strarile negative, emotiile sun marite, augmentate de stejar.
Salcia – intre orele 17.00 – 20.00 – are o energie calmanta, relaxanta, elimina durerile de cap, migrenele si starile de nervozitate.
Mesteacanul – intre orele 4.00 – 8.00 – are efect linistitor, de eliminare a oboselii si stresului.
In apropierea arborilor ce emana energie negativa sau care sunt vampiri de energie, extragand energia organismelor care stau in preajma lor, nu este recomandat sa stati prea mult. Pot sa apara stari de ameteala (plopul), oboseala sau chiar halucinatii (castanul). Daca petreceti in apropierea lor mai putin timp insa, aveti toate sansele sa plecati curatati de energii negative si stres.
Ionizarea aerului este mult mai puternica intre arbori. La aceasta se adauga uleiurile esentiale pe care mugurii, scoarta, frunzele, rasinile, conurile de brad le contin. Acestea au rol binefacator asupra sistemului respirator si cardiovascular. Creierul este oxigenat la maximum si functiile tuturor organelor sunt bine stimulate, fapt care intarzie procesele de imbatranire. Nu e de mirare daca o plimbare de doua trei ore ne lasa obositi sau usor ametiti, dar cu mare pofta de viata.
Ca modalitate de tratament, silvoterapia se bazeaza in primul rand pe plimbarea in padure, dar la aceasta se adauga petrecerea unui timp mai indelungat langa anumiti pomi si chiar contactul direct cu scoarta, frunzele, ramurile acestora. Cu siguranta veti castiga ceva din siguranta, maretia si linistea padurii, daca veti petrece un timp printre copaci, pe cararile ei.