Niciodata sa nu judeci o pelicula dupa trailer – cele doua minute si ceva pot fi suficiente pentru a spune “in nici un caz” si a rata un film de vazut. Nu se intampla prea des, dar eu unul incerc sa mai invat si din reactii gresite la trailere.
Uitandu-ma pe Youtube la The Other Guys am decis sa ratez proiectia de presa pentru ca, nu-i asa ?!, toate filmele cu politisti presupun cam aceleasi lucruri: multa prostie, explozii, impuscaturi, urmariri cu masini si pentru ca nu este niciodata indeajuns, mai multa prostie. The Other Guys, trailerul, confirma din rasputeri. Singurul lucru care mi-a atras atentia, si o minima apreciere!, a fost explozia pe care cei doi politisti au luat-o ca niste barbati adevarati, adica direct in fata, si care i-a pus la pamant, cu urlete si remarci la adresa cliseului. Spre deosebire de scena tipica, in care parul rezista fantastic iar politistul purcede, nici macar clipind, dinspre locul unde tot universul se face praf. Am zis “Respect” si totusi “Nu, multumesc”.
Asta pana intr-o marti, cand multimea nebuna de filme de duzina nu mi-a mai lasat de ales. Am intrat in sala strangand din dinti si vreo zece minute am inghitit, printre dintii stransi, glume care nu pareau tocmai nesarate, dar nici departe de cliseu, si o carca de explozii. Plus multa prostie deja mentionata. Filmul lui Adam McKay ( regizor si co-scenarist, impreuna cu Chris Henchy) are meritul, asa cum aveam sa descopar odata primele zece minute duse, ca nu se desparte din prima de linia obisnuita a filmului cu politisti, nepierzand astfel nici obisnuitii spectatori fideli ai genului.
Falsii protagonisti, Samuel L Jackson si Dwayne “The Rock” Johnson trec cu masina de politie prin autobuzul cu turisti, moment tocmai bun pentru a ii intreba pe acestia din urma “Somebody called 9 1 Holly shit?” dar parca nimic nu introduce mai bine genul filmului ca iesirea din scena a celor doi si astfel aparitia “cuplului” de politisti care schimba becul, Will Ferrell si Mark Wahlberg.
Genul de film proaspat introdus este : Comedie sarita rau de tot, in care scenaristii isi fac de cap (sunt vioara intai, pentru melomani). Cliseele sunt cautate cu lupa si macelarite. Si asta la orice nivel. Ca vorbim de biografiile personajelor – fostul peste innascut devenit politistul pacifist si iubitor de contabilitate, micutul om al legii frustrat, care se crede un paun si este dornic sa fie lasat sa zboare, seful de politie, un Michael “ex-Batman” Keaton sub vremuri, care in timpul liber vinde cazi si chiuvete, samd sau de situatii – eterna rutina “politistul rau, politistul bun” se transforma dintr-o neintelegere in “politistul rau, politistul rau” trashuind toata scena actiunii cu generoase manifestari infantile, furtul repetat al masinii eco a lui Gamble de catre cersetori dependenti de sex in grup, comunicarea celor mai fierbinti dorinte ale cuplului foarte probabil format din Ferrell – Eva Mendes, prin intermediul mamei cu handicap locomotor al acesteia si sub privirea criminalilor platiti care il urmaresc pe Gamble/Ferrell etc, filmul este o enciclopedie de aberant si inca una foarte amuzanta ( felicitari celor care au retinut cum a inceput ultima fraza!).
Este neimportant, cred, ca pelicula prezinta doi eroi neasteptati, Gamble/ Ferrell si Hoitz/ Wahlberg capabili si mai mult decat dornici sa rezolve un caz complicat de escrocherie financiara, asemenea celor pe care America le-a tot descoperit in ultimii ani. Evident acest lucru ajuta la ancorarea subiectului in prezent si la crearea unui curent serios pe sub hohotele de ras. Ca sa nu mai zic de generoasa prezentare stil powerpoint de la finalul filmului.
Dincolo de asta si de faptul ca avem de a face cu filmul care marcat sfarsitul dominatiei lui Inception asupra box-office-ului american, este vorba de o comedie la care trebuie sa fii al naibii de snob si de inchistat ca sa nu razi cu lacrimi. Asa ca invingeti-va frica provocata de trailer si jump in.
PS. Rezistati la intregul generic de final daca vreti sa auziti cea mai amuzant-aberanta gluma cu reni !