A inceput devreme, cu Scrisori catre parintele Iacob. Finlanda, 2009. In sectiunea Supernova, in care de altfel am vazut cele mai interesante filme din festival. O alta poveste in doua personaje – parintele Iacob, orb, batran si tot mai putin necesar si Leila, o femeie cu trasaturi si atitudine masculine, proaspat iesita de la inchisoare. Leila are ca sarcina deschiderea si citirea scrisorilor primite de Iacob precum si redactarea raspunsurilor catre credinciosii care ii cereau ajutor parintelui. Filmul idilizeaza, atat la nivel de imagine cat si de personaj si scenariu, dar o face destul de discret si fara a iesi din zona credibilului. Desi previzibil, relatia dintre cei doi isi pastreaza emotia, iar atmosfera rece si frusta a peliculei functioneaza inca o data, ca de altfel in majoritatea filmelor nordice. 4/5
Am incheiat cu ultimul film al lui Todd Solondz (Palindromes, Happiness). Viata in vremea razboiului. Statele Unite, 2010. Mame si copii pe Prozac. Tati pedofili si homosexuali. Keanu si drama hollywoodiana. Trei surori. Morti si vii. Charlotte Rampling. Morcovi. Si peste toate perspectiva amenintatoare a ochilor ingusti, China. Aberant, absurd, abscons, abrupt. Un final pe masura, frustrant. Nu zic decat ca il mai vad o data, sper la Bucuresti si curand. 4 /5
Cam asta a fost. Pentru cine a cautat in cele sase texte de la TIFF filme de vazut, le recomand pe cele in doua personaje ( Cum mi-am petrecut sfarsitul verii, Nimic personal si Scrisori catre parintele Iacob), pe cele absurde ( Viata in vremea razboiului, Nu suntem prieteni, Grasii), documentarul despre groapa de gunoi, Aurora si I am love. Pentru restul exista premii sau cronicile pozitive ale altora.