Toni Garrn și Alex Pettyfer s-au căsătorit, vineri, într-o ceremonie intimă la palatul Berner Schloss din Hamburg, Germania.
Cei doi au anunțat că și-au unit destinele, duminică, pe rețelele de socializare, postând imagini aproape identice din ziua nunții. Cuplul a spus da în orașul natal al topmodelului, după 10 luni de logodnă, scrie Daily Mail.
Modelul german, în vârstă de 28 de ani, a purtat o superbă rochie de mătase, de culoarea untului iar peste umeri a așezat un șal alb. La rândul său, mirele, actorul britanic în vârstă de 30 de ani, a purtat un costum gri și o cămașă albastră pe care a lăsat-o descheiată la gât, având un aer mai degrabă casual.
Alex și mireasa lui Toni au fost văzuți zâmbind de fericire în timp ce vorbeau afară cu oaspeții lor. După ceremonie, cuplul a intrat pe Instagram pentru a împărtăși prima lor postare pe rețelele de socializare ca proaspăt căsătoriți.
Toni Garrn a scris „Acum chiar ai să mă spui nevastă ❤️”, în timp ce Alex Pettyfer a scris „Domnul și doamna Pettyfer”.