Apele devin din ce în ce mai tulburi pentru Eva Longoria și Tony Parker. După cum bine știți, cei doi se află în plin divorț după ce Eva s-a prins că fostul ei soț o înșela. Revelația a avut-o după ce a găsit în telefonul acestuia mai multe mesaje compromițătoare și fotografii cu Tony în ipostaze sexy, fotografii pe care se presupune că acesta le trimitea femeilor pe care voia să le agațe.
Ca și în cazul Sandrei Bullock, toată planeta a compătimit-o pe Eva. Diferența față de divorțul Bullock-James a apărut, însă, în momentul în care Tony Parker a făcut câteva afirmații șoc. Acesta susține că Longoria nu este nici pe departe ușă de biserică și că l-a înșelat cu mai multe vedete de talie mondială printre care Justin Timberlake, Leonardo Di Caprio, Lance Armstrong, Mario Lopez și Kiefer Sutherland. În cazul în care declarațiile lui Parker sunt adevărate, Eva este o mare devoratoare de bărbați. Actrița nu a dat până în acest moment nicio replică la declarațiile fostului soț.