În cazul în care aţi uitat, vă aduc eu aminte că celebrităţile sunt şi ele oameni şi se comportă ca atare. În cazul multora dintre ele se întâmplă ca în presă să apară fotografii care să ni le arate altfel decât le ştim. Adică decente şi având grijă de imaginea lor. În continuare, o serie de poze extrem de inedite!
10. Allen Ginsberg era unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi americani în anii ’50. Nu de puţine ori el pleda zgomotos în public pentru pacea în lume, consumul de iarbă sau libertatea sexuală. Părerea lui despre canabis este mai mult decât evidentă în poza de mai jos.
09. Şi Che Guevara a vrut să lase eternităţii legătura straşnică, dar paşnică pe care o are cu drogurile uşoare. Distinsul revoluţionar s-a lăsat fotografiat fumând iarbă, iar privirea lui “concentrată” spune că se simţea bine.
08. Francis Ford Copolla făcea glume sinucigaşe. Având în vedere că este încă în viaţă, e evident pentru toată lumea că nu a apăsat pe trăgaci. Spre norocul nostrul, al românilor, pentru că, dacă apăsa, Dracula nu ar mai fi fost la fel de celebru.
07. Tot în ciclul regizori trăzniţi putem să îl includem şi pe regretatul Staney Kubrick. El s-a simţit atât de ataşat de… “recuzita” filmului “Clockwork Orange” încât nu s-a putut abţine şi a realizat opera de artă denumită probabil “Fotografie cu penis”. Oare la ce se gândea? Oare la ce se gândea?
06. Când era mic, Sean Connery nu ştia cât de mare va ajunge. Prin urmare, comportamentul lui nu era tocmai potrivit pentru un viitor SIR. Adevărul este că nu arăta rău deloc, dar e ciudat să ne gândim că visa să devină culturist de profesie.
05. Alfred Hitchcock şi-a învăţat de mic copiii să spună în faţa camerei “Say horror” în loc de “Say Cheese”. Chiar şi aşa, ei par să se distreze de minune, iar întrebarea “Ce-o fi fost în mintea lui?” e mai mult decât retorică în acest caz. Poate îi urmărea cineva…
04. Lui Michael Jackson îi plăceau de mic măştile care îl trimiteau în anonimat. Dar de ce şi-o fi făcut o poza cu această mască de porcuşor melancolic şi mustăcios nu voi putea înţelege niciodată.
03. Această poză e devoada clară că Elvis era Regele, iar ceilaţi supuşi! Oricum, cântăreţul nu poate fi condamnat pentru acest gest pentru că e clar că “suportul” se bucura!
02. Aveaţi impresia că Audrey Hepburn a lăsat în urmă doar o imagine de ingenuă? Vă înşelaţi. Ea este, iar poza este dovada, inventatoarea expresiei “ce-şi doreşte căprioara”. Nu vom afla niciodată de ce Audrey voia să îl îmbete pe Bambi, dar e clar că şi lui Anthony Perkins îi place ideea.
01. Ce am mai putea spune despre această poză? Am putea să o intitulăm Două genii şi Yoko Ono şi Două Genii. Yoko e aici la fel de blajin-blazată cum o ştim. Surpriza vine din partea geniilor. Mâna lui John Lennon e aşezată tandru pe intimitatea lui Andy Warhol, Warhol care pare cel puţin încântat şi el, la rândul lui, cu mâna pe intimitatea lui Lennon. Se distrau şi ei…
Foto: listverse.com