Tabu
lifestyle

Top spectacole 2008 – 2009

Afrim rules

Intr-un top (pe care il “denunt” inca din sapou ca fiind subiectiv) al celor mai bune spectacole pe care le-am vazut in stagiunea 2008-2009, pe locul intai, la distanta mare de celelalte “competitoare”, se afla “Piata Roosevelt”, de Dea Loher, montat la Teatrul National din Timisoara de catre regizorul Radu Afrim.

Probabil ca Roosevelt cel adevarat nu a trecut niciodata prin acea piata rau famata din Sao Paolo dar, ca o razbunare a istoriei, fostul presedinte american a devenit dupa moarte un simplu loc de intalnire al narcomanilor si al dealerilor, al homosexualilor, al transexualilor si al curvelor de toate sexele. Desi poate parea ca un spectacol cu “ciudati” nu are nici o legatura cu patria noastra draga, Republica…Romania, veti fi foarte surprinsi sa recunoasteti, deep down, ca fauna aceea este mult mai “de-a noastra” decat ne-am putea imagina la prima vedere.

Pe lista mea de “must see” apar mai multe spectacole de-ale lui Afrim, nu pentru ca suntem amici, sau nu doar pentru ca suntem amici, ci si din motive obiective – pe de o parte pentru ca a fost foarte harnic (a scos spectacole cam in ritmul de o premiera la doua luni) si, pe de alta parte, pentru ca i-au iesit foarte bine.

CITESTE MAI DEPARTE pe 24fun.ro

ARTICOLE SIMILARE

Angelina Jolie – copiii înaintea carierei

realitatea

The Tree of Life a luat Palme D’Or

realitatea

Amy Winehouse, aşa cum se vedea ea

realitatea

British Museum și Kate Moss cea din aur

realitatea

Vedete de la Hollywood care nu au deloc dantura perfectă

realitatea

Îngerii lu’…

realitatea

Scrie un comentariu