Tabu
BEAUTYHEALTHSlider

Totul despre parfumuri – ar trebui să vă îngrijorați cu privire la conținutul parfumului?

Lumea este, suntem avertizați de atâtea articole, plină de substanțe chimice care ne pot îmbolnăvi de cancer, probleme cu sistemul nervos etc. Acum și parfumul este privit ca otravă potențială.

Și așa apare ideea de “parfum curat” – la fel ca mâncarea bio sau frumusețea fără chimicale, anumite ingrediente sunt scoase de pe lista de compuși, deoarece se presupune că sunt rele pentru noi. Și iată, actrița Michelle Pfeiffer conduce trendul, lansând o linie de parfum numită Henry Rose care, susține ea, nu va conține substanțe “toxice”.

Majoritatea reglementărilor cărora se supun parfumurile se concentrează asupra potențialelor reacții cutanate, astfel că producătorii caută materiale noi care miros puternic în doze mici, pentru a reduce expunerea. Cu toate acestea, aceste substanțe miros de multe ori alarmant de puternic. Eforturile industriei de a atenua teama publică au ajuns să o amplifice.

Nici un parfum nu poate pretinde sincer că nu ar conține substanțe chimice. Sunt toate substanțele chimice. Grijile curente se învârt în jurul substanțelor care imită hormonii. Unele studii arată că există compuși specifici potențial carcinogeni sau perturbatori endocrini, în timp ce altele au ajuns la concluzia că riscurile sunt neglijabile. Discuția se învârte în jurul ftalaților. Ftalații sunt esteri ai acidului ftalic și sunt utilizați majoritar ca și plastifianți, adică acești compuși sunt adăugați mai ales materialelor plastice cu scopul de a le mări flexibilitatea, transparența, și durabilitatea.

În UE, cei mai mulți ftalați sunt deja interziși sau pe cale de a fi. În SUA, ftalații sunt interziși din componența jucăriilor pentru copii, dar nu și din cosmetice. Însă nu știi ce conțin parfumurile pentru că nu se explică.

Și atunci, de curând, s-a cerut ca pe etichetele produselor să apară lista completă a ingredientelor. Industria de parfumuri a rezistat mult timp fără să afișeze aceste ingrediente iar misterul a condus spre paranoia consumatorilor. Este înspăimântător, desigur, să afli că parfumul “de iasomie” nu a întâlnit niciodată o floare. Dar asta nu-l va face nici periculos, nici de proastă calitate. În schimb, tu vei putea să verifici ce fel de compuși chimici accepți să pui pe piele.

ARTICOLE SIMILARE

Gabriela Cristea s-a lansat în afaceri. Cât costă borcanul de zacuscă făcută de ea în casă

Andreea Damian

Răzvan Simion, luat la „rost” de propria fiică. Ianca, discurs emoționant pentru tatăl său pe scena iUmor

Andreea Damian

Cea mai lungă eclipsă totală de Lună – vizibilă în România

realitatea

Brie Larson se alătură familiei „Fast&Furious”. Ce rol va interpreta actrița

Andreea Damian

Raport: Carnea pe care o vom consuma peste 20 de ani nu va proveni de la animale

Andreea Damian

Documentarul despre Aretha Franklin va fi lansat, în sfârșit, după 46 de ani

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu