Un artist din România trece prin momente grele după ce familia lui aflată în Turcia a fost printre victimele dezastrului provocat de cutremur.
Familia lui Gazi Demirel era în Turcia în momentul cutremurului, aceasta fiind afectată. Membrii familiei sale din Turcia au rămas fără case, iar sora acestuia alături de familie au fost găsiți cu multe răni sub dărâmăturile provocate de cutremur.
Soția unui nepot al acestuia a murit în urma cutremurului, după ce femeia s-a pus drept scut asupra celor trei copii ai săi și a decedat. De asemenea, unul dintre copii a rămas fără picioare, în ciuda efortului mamei lor care și-a dat viața pentru a-i proteja.
„Casele lor au fost dărâmate. Sora mea și familia au fost găsiți sub ruine cu răni. Din păcate, soția unui nepot a fost găsită fără viață, pentru că și-a apărat cei trei copii. I-a pus pe cei trei copii sub ea, ca să-i protejeze, dar din păcate ea a murit, iar unul dintre copii și-a pierdut picioarele.”, a spus Gazi Demirel la Antena Stars.
Gazi Demirel este disperat să își poată ajuta rudele din străinătate care au rămas acum fără nimic și a făcut un apel și la autoritățile din țara noastră pentru a-i ajuta pe cei care au rămas fără casă și fără nimic în Turcia, să poată veni în România.
„Sufletul nostru plânge cu sânge în continuu și am o mare rugăminte la autoritățile române. (…) Oameni buni care conduceți țara mea frumoasă, dacă se poate să mai lăsați să vină aici oamenii turci care au rămas fără casă și stau pe străzi. E frig acolo, plouă, ninge. Îi lăsăm așa să moară?”, a transmis artistul.