Trapperul Gheboasă a fost amendat după ce jandarmii din Cluj-Napoca s-au autosesizat cu privire la versurile pe care acesta le-a cântat pe scena de la Untold.
Gheboasă a primit marți o amendă de 1.000 de lei din partea Jandarmeriei pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat pentru analizarea actului artistic, a cuvintelor și expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor eventuale fapte antisociale de discriminare.
În cadrul festivalului Untold, care a avut loc pe Cluj Arena între 3 și 6 august, printre artiștii care au urcat pe scenă s-a numărat și Gheboasă, artist și fost concurent la „Survivor România” 2023. Cântărețul a stârnit mari controverse după ce a cântat una dintre piesele sale care conține cuvinte obscene, iar mii de tineri o fredonau.
Internetul s-a împărțit în două, unii îi apreciază melodiile și reprezentația de la Untold 2023, în timp ce alții i-au criticat show-ul lui Gheboasă și mesajele pe care acesta le transmite prin muzica lui.
Sursa: Tabu.RO