Tabu
PEOPLESlider

Trecutul misterios al lui Vladimir Putin. Cine este Vera Putin, femeia care pretinde că este mama biologică a președintelui

Din 1999, o bătrână care locuiește în Georgia pretinde că este adevărata mamă a președintelui Rusiei, Vladimir Putin, despre care susține că a fost adoptat.

Un documentar numit Poutine’s Mum a prezentat-o pe femeie ​​în 2008. Vera Poutina, în vârstă de 81 de ani, i-a întâmpinat pe jurnalişti în micul ei sat Metekhi, din Georgia. În fața camerelor de luat vederi, ea a povestit destinul fiului ei pierdut, „Vova”, sau mai bine zis Vladimir, încredințat bunicilor săi în 1960, când acesta avea doar 10 ani. În preajma ei, ceilalți locuitori ai satului și-au amintit bine de micuț, numindu-l când copil fericit, când băiat abătut. Această „cealaltă” copilărie a lui Vladimir Putin, Vera, acum în vârstă de 95 de ani, povestește încă din 1999, anul în care, după mai bine de cincizeci de ani fără știri, l-a văzut la un program de televiziune. Atunci era prim-ministru al lui Boris Elțin.

Deși mai mulți biografi sunt de acord asupra identității părinților biologici ai președintelui rus, soldatul Vladimir Spiridonovici și muncitoarea Maria Ivanovna Putina, ambii decedați înainte de ascensiunea sa la Kremlin, puține lucruri se știu despre el. Maria Ivanovna Shelomova este cunoscută ca fiind mama lui Vladimir Putin, însă o altă femeie, Vera, a susținut că ar fi cea care l-a adus pe lume, conform Telegraph.

Cine este Vera, femeia care susține că e mama biologică a lui Vladimir Putin

Vera Putina s-a născut pe 6 septembrie 1926 într-un sat de lângă Ochyor. Femeia a lucrat ca mecanic și operator de mașini agricole timp de opt ani. Apoi, Vera a început o pregătire avansată pe care a terminat-o la Tașkent. În timp ce studia, ea l-a cunoscut pe Paton Privalov, cu care a avut o relație.

Din spusele ei, când a rămas însărcinată, a aflat că Paton era căsătorit. Vestea despre soția lui oficială a lăsat-o cu inima frântă și s-a întors să stea cu părinții ei. A născut un băiețel pe 7 octombrie 1950 și l-a numit Vladimir, dar îl alinta Vova. Ulterior, ea s-a căsătorit cu Georgy Osepashvili și s-au stabilit în satul Metekhi din Georgia, potrivit gala.fr.

Micuțul Vladimir nu ar fi fost acceptat de soțul ei pentru că erau săraci la acea vreme și nu puteau hrăni o gură în plus. Băiatul ar fost încredințat bunicilor Verei, care l-ar fi dat spre adopție. Părinții săi adoptivi ar fi fost rude îndepărtate ale părinților Verei și nu aveau copii: Vladimir Spiridonovici Putin și Maria Ivanovna Putina.

Cuplul s-a mutat în ceea ce era atunci Leningrad, unde a fost înregistrat și copilul a primit un nou certificat de naștere pe care scria 7 octombrie 1952. Chiar dacă președintele Rusiei nu a confirmat cele spuse, Vera a afirmat că a făcut un test ADN, însă nu a primit niciodată rezultatul.

ARTICOLE SIMILARE

Salma Hayek nu se spală dimineața pe faţă. Motivele uimitoare pentru care ar trebui să-i copiem obiceiul

Andreea Damian

Un campion mondial MMA s-a lansat în muzică! Vezi cine e

Tabu Tabu

Charlize Theron crede că propunerea lui Trump este scandaloasă

realitatea

Cum poți experimenta o vacanță fără Covid în Maldive

Andreea Damian

Interviu cu Ioana Mihalache – Imaginea Romaniei la Miss Universe 2017

realitatea

Michelle Williams, cântăreața, s-a săturat să fie confundată cu Michelle Williams, actrița

Andreea Damian

Scrie un comentariu