O trusă de beauty plină de produse pe care le foloseşti rar sau nu le foloseşti deloc nu reprezintă o soluţie pentru a-ţi îngriji pielea ca la carte. Mai degrabă, orientează-te spre truse de beauty minimaliste, cu câteva produse de bază, versatile, pe care să le foloseşti zilnic sau săptămânal. Astfel, nu doar economiseşti bani şi protejezi mediul, ci te bucuri şi de o piele sănătoasă zi de zi.
Iată 8 produse esenţiale pentru o trusă de beauty minimalistp:
Cleanser
Un cleanser sau produs de curăţare a pielii cu clătire este un must în orice rutină de beauty. Cauta un gel, o spumă sau crema de curăţare potrivită tipului tău de ten, pe care să o aplici atât dimineaţa, cât şi seară. Stai departe de produsele de curăţare care usucă pielea, ci mai degrabă cauta variante cu ingrediente hidratante şi surfactanti blânzi.
Crema hidratantă
O rutină de beauty minimalistă include atât o curăţare profundă a tenului, cât şi o hidratare corespunzătoare. Orice tip de piele are nevoie de hiratare, fie că este vorba despre un ten gras, fie că este vorba despre un ten uscat sau sensibil. Orientează-te către o cremă hidratantă lejeră, cu ingrediente cu rezultate dovedite, precum glicerina, ectoina, acidul hialuronic sau squalane. De asemenea, tine mereu cont de tipul de ten când alegi produsul de hidratare.
SPF
Folosirea protecţiei solare nu se negociază, în special în sezonul cald. Razele UVA/UVB pot avea efecte devastatoare asupra sănătăţii pielii, de aceea aplicarea unui produs cu SPF trebuie să facă parte din rutina ta.
Caută o cremă, un spray sau un gel cu SPF potrivit tipului tău de piele, pe care să îl aplici în strat generos la finalul rutinei de dimineaţă. Crema cu SPF se aplică atât pe ten, cât şi pe gât şi decolteu.
BB Cream
Un ten cu aspect uniform reprezintă primul pas pentru un make-up lejer şi reuşit de zi. Dacă vrei să arăţi bine zi de zi, fără să petreci zeci de minute în faţa oglinzii ca să aplici o mulţime de produse de make-up, investeşte într-o cremă BB. Crema BB uniformizează nuanţa pielii, ascunde imperfecţiunile, hidratează, da luminozitate tenului, iar anumite branduri chiar oferă şi protecţie solară, totul într-un singur produs.
Produse multifuncţionale
O trusă de beauty minimalistă nu înseamnă că trebuie să renunţi la make-up, dimpotrivă. În prezent, te poţi machia mai uşor ca niciodată, fără să ai nevoie de zeci de produse sau pensule. Produsele multifuncţionale, tip stick sau balsam, se pot aplica atât pe buze, cât şi pe pleoape şi obraji. Astfel, cu un stick sau un balsam multifuncţional vei obţine un machiaj fresh, cât ai clipi.
Mascara
Poţi obţine un machiaj reuşit cu un BB creăm de calitate, un balsam sau un stick colorat şi un strop de mascara. Rimelul se număra printre produsele de make-up clasice, potrivite pentru toate doamnele şi domnişoarele. Cauta un produs uşor de aplicat, cu ingrediente de calitate.
Vaselină
Un produs de înfrumuseţare multifuncţional, vaselină are o mulţime de întrebuinţări şi îşi merită locul în orice trusă de beauty. Foloseşte-o pentru a hidrata buzele, pe post de gel de sprâncene sau highlighter ori pentru a transforma un ruj mat într-unul lucios.
Parfum
Fie că vrei un look reuşit de zi, fie că te pregăteşti pentru un eveniment de seară, parfumul nu poate să lipsească din arsenalul tău de beauty. Dacă vrei o trusă de beauty minimalista, optează pentru un singur parfum, care să te reprezinte. Poate fi vorba despre un parfum floral, oriental, fresh, marin sau chiar un parfum bărbătesc, important e să fie o aromă potrivită stilului şi personalităţii tale.
Dacă vrei să alcătuieşti o trusă de beauty de bază, cu produse utile şi uşor de folosit, atât pentru make-up, cât şi pentru îngrijirea pielii, începe cu cele de mai sus. Include un cleanser, o cremă hidratantă şi o cremă cu SPF pentru a-ţi îngriji pielea, dar şi produse de make-up versatile, că vaselina, mascara sau crema BB.
Sursa: Tabu.RO