Tabu
LIFESTYLE

Uite cine a fost iubitul Alinei Eremia!

De-a lungul celor trei ani de când filmează pentru serialele de la Pro TV şi Acasă, s-a zvonit de multe ori că Alina Eremia ar fi avut relaţii cu colegii de filmare şi din trupă. De curând, Click! a aflat că actriţa şi cântăreaţa s-a cuplat cu un coleg nou, Silviu Mircescu, pe care l-a despărţit de iubită, iar apoi i-a spus „Adio”.

Cine şi-ar fi închipuit că idolul unei generaţii ar putea „sparge” un cuplu bine sudat? Ea este nimeni alta decât Alina Eremia (20 de ani) din LaLa Band şi din serialul „O nouă viaţă”, care e difuzat în timpul săptămânii la postul Acasă. El se numeşte Silviu Mircescu, are 24 de ani şi îl interpretează în serial pe comisarul Mircea Dănescu, cel mai nou personaj din poveste. Sursele Click! spun că între cei doi s-ar fi născut o poveste de dragoste şi pe perioada filmărilor au devenit foarte apropiaţi.

„Aveau foarte multe scene de filmat împreună şi erau nedespărţiţi încă de la începutul anului. Au devenit prieteni intimi şi timp de câteva săptămâni au fost nedespărţiţi. Chiar şi la concertul de lansare de la Afi Palace i-a fost alături Alinei, unde i-a urmărit fiecare mişcare. Cu toate acestea, prietenia celor doi s-ar fi încheiat după terminarea filmărilor pentru că acum nu se mai văd”, a povestit o sursă de pe platourile de filmare.

alina 2

Relaţia de prietenie dintre cei doi nu i-a căzut prea bine iubitei oficiale a lui Mircescu.

ARTICOLE SIMILARE

Cum a imbolnavit-o iubitul milionar pe Laura Cosoi!

Artistul care face capodopere cu schiurile in zapada!

Cum sa traiesti cu un barbat pe care nu il iubesti!

realitatea

De ce femeile nu-și doresc o șefă, ci un șef

Andreea Damian

Soft de inteligență artificială, prea periculos pentru a fi făcut public, spun creatorii săi

Andreea Damian

Uber va investi în viitor mai mult în biciclete

realitatea

Scrie un comentariu