Cu totii stim ca uratul poate provoca repulsie sau amuzament. Insa Umberto Eco ne arata, in “Istoria uratului”, cat de multe si socante pot fi ipostazele urateniei. Publicata pentru prima data in 2007 si tradusa, recent, si in romana la editura Rao, “Istoria uratului” a scriitorului si filosofului italian Umberto Eco este urmarea cartii sale din 2004, “Istoria frumusetii”, in care autorul incearca sa identifice si sa analizeze mai multe forme ale uratului.
O face din perspectiva estetica si teoretica, comparand importante scrieri literare si filozofice, dar si opere de arta din diferite epoci focalizate pe ideea de urat: de la “nemaiintalnitele cruzimi” din mitologia greaca, “infricosatorul si diabolicul” din arta Evului Mediu, dizgratiosul din pictura baroca si pana la “degenerarea” artei din zilele noastre, intruchipata de alieni, kitsch, creieri imprastiati pe pereti, Frankenstein sau Marilyn Manson. Eco vrea, prin astfel de exemple si comparatii, sa evidentieze faptul ca uratul e conditionat de timpul istoric si de culturi si ca ceea ce pana mai ieri era de neconceput, poate fi, astazi, acceptat ca fiind frumos.
Cum poate uratul sa ia forma comicului, obscenului si grotescului – orgiile homosexualilor si lesbienelor din Antichitate sau asa-zisele carnavaluri medievale ce prilejuiau gesturi indecente si travestiuri –; cum au plasmuit artistii, de-a lungul timpului, imaginea diavolului si a infernului; cum literatura secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea a elogiat femeia cu toate imperfectiunile fizice si morale – sunt doar cateva din subiectele abordate de Eco in “Istoria uratului”. Care sunt intrebarile autorului cu privire la existenta uratului in arta si in viata de zi cu zi, care sunt concluziile pe care le trage in urma analogiilor facute, aflati din numarul publicat in aceasta saptamana al revistei MONEY EXPRESS. (Oana Pulpa)