Locul copiilor este în brațele părinților de fiecare dată când aceștia simt nevoia. Nu încape îndoială că cei mici sunt înconjurați de iubire și afecțiune încă din primele secunde de viață, făcându-i să se simtă în siguranță și confortabil. Un studiu din 2017 arată că aceste dovezi de dragoste îi schimbă la nivel molecular, iar efectele se văd mulți ani.
Studiul oamenilor de știință de la Universitatea British Columbia din Canada arată că acei bebeluși care au avut parte de mai puțină afecțiune fizică ajung să experimenteze schimbări la nivel molecular care afectează expresia genelor. Experții subliniază faptul că studiul lor se află încă în stadii incipiente și spun că ar fi prea devreme să își dea seama de unde provine schimbarea.
Chiar și așa, cercetarea ar putea oferi oamenilor de știință informații utile despre modul în care atingerile afectează epigenomul – modificările biochimice care influențează exprimarea genelor în organism. Pentru a ajunge la primele rezultate, părinții a 94 de copii au fost rugați să treacă într-un jurnal obiceiurile de afecțiune fizică la adresa celor mici pe parcursul a cinci săptămâni de la naștere, dar și comportamentul bebelușilor (cât de des plâng, ce program de somn au și altele asemenea).
Apoi, patru ani și jumătate mai târziu, cercetătorii au preluat mostre ADN de la copii pentru a analiza o anumită modificare biochimică, numită metilare ADN. Metilarea ADN-ului este un mecanism epigenetic în care anumite părți ale cromozomului sunt marcate cu molecule mici de carbon și hidrogen, schimbând adesea modul în care genele funcționează și afectează expresia lor.
Astfel, au descoperit diferențe de metilare ADN între copiii care au fost îmbrățișați mai mult și cei care au fost mai puțin, afectând cinci regiuni specifice ale ADN-ului, din care una legată de sistemul imunitar, iar cealaltă de metabolism. Metilarea ADN-ului acționează, de asemenea, ca un marker al dezvoltării biologice normale și a proceselor care au loc împreună cu ea și poate fi influențată și de factori de mediu externi.
Apoi, vârsta epigenetică (adică vârsta biologică a sângelui și țesuturilor din corp) s-a dovedit a avea valori mai mici în rândul copiilor care nu primiseră prea multă afecțiune fizică în copilărie. „La copii, credem că îmbătrânirea epigenetică mai lentă poate să se reflecte mai puțin favorabil în procesul de dezvoltare”, a explicat cercetătorul Michael Kobor. De fapt, concluzii similare au fost prezentate într-un studiu din 2013.
Desigur, afecțiunea nu poate face decât bine copiilor și este benefică pentru dezvoltarea lor, dar studiul oamenilor de știință canadieni este primul care analizează modul în care aceasta ar putea schimba vârsta epigenetică a copiilor.
În continuare, cercetătorii urmează să studieze dacă imaturitatea biologică observată în rândul copiilor se dovedește a avea efecte negative asupra sănătății lor, atât cea fizică, cât și cea psihică. „Dacă cercetările continuare confirmă aceste descoperiri inițiale, ele vor sublinia importanța de a oferi contact fizic, mai ales în cazul bebelușilor agitați”, a explicat cercetătoarea Sarah Moore.