Tabu
CULTURE

UN VEAC DE SINGURĂTATE – CÂND ARE PREMIERA SERIALUL PE NETFLIX

Netflix a anunțat care este data de lansare a serialului „One Hundred Years of Solitude”, ecranizarea cărții „Un veac de singurătate”, capodopera lui Gabriel García Márquez. De asemenea, Netflix a lansat și afișul pentru acest serial.

Bazat pe capodopera lui Gabriel García Márquez și regizat de Laura Mora și Alex García López, „One Hundred Years of Solitude” (Un Veac de Singurătate) reprezintă unul dintre cele mai ambițioase proiecte audiovizuale din istoria Americii Latine. Serialul a fost filmat în întregime în Columbia, cu sprijinul familiei laureatului Nobel. 

„Ca regizor de film cu origine columbiană, a fost o onoare și o provocare uriașă să lucrez la un proiect la fel de complex și care poartă la fel de multă responsabilitate ca One Hundred Years of Solitude (Un Veac de Singurătate), un proiect în care ne-am străduit să înțelegem diferența dintre limbajul literar și audiovizual, precum și să reușim să construim imagini care să conțină frumusețea, poezia și profunzimea unei opere care a marcat întreaga lume. Am făcut-o cu dragoste și respect pentru roman, cu sprijinul unei echipe tehnice și umane excepționale”, a declarat Laura Mora. 

„Regizarea acestui proiect a fost atât o provocare, cât și o aventură; la urma urmei, în viață, asumarea riscurilor este necesară pentru a da sens la ceea ce facem. Când m-am scufundat în adaptarea One Hundred Years of Solitude (Un Veac de Singurătate), intenția mea a fost să creez ceva autentic, care să aibă statura unei producții internaționale, pentru că povestea o merită”, a adăugat Alex García López. 

Serialul, format din două părți a câte opt episoade fiecare, va debuta cu primul capitol pe 11 decembrie 2024. 

Serialul este regizat de Alex García López și Laura Mora, iar producătorii executivi sunt Diego Ramírez Schrempp, Juliana Flórez Luna, Andrés Calderón, Josep Amorós, Carolina Caicedo, Alex García López, Laura Mora, José Rivera, Rodrigo García și Gonzalo García Barcha. 

Departamentele La Guajira, Magdalena, Cesar, Cundinamarca și Tolima în Colombia au fost locațiile de filmare pentru „Un veac de singurătate”. 

„Căsătoriți împotriva dorinței părinților lor, verii José Arcadio Buendía și Úrsula Iguarán lasă satul în urmă și pornesc într-o lungă călătorie în căutarea unui nou cămin. Însoțiți de prieteni și aventurieri, călătoria lor culminează cu întemeierea unui oraș utopic pe malul unui râu de pietre preistorice pe care îl botează Macondo. Câteva generații din neamul Buendía vor marca viitorul acestui oraș mitic, chinuit de nebunie, iubiri imposibile, un război sângeros și absurd, precum și frica de un blestem teribil care îi condamnă, fără speranță, la un veac de singurătate”, este sinopsisul serialului „Un Veac de Singurătate”. 

Publicată în 1967, „One Hundred Years of Solitude” („Un Veac de Singurătate”) este una dintre operele emblematice ale lui Gabriel García Márquez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982. Considerată o capodoperă a literaturii hispano-americane și a celei universale și care a primit o recunoaștere internațională, cartea a vândut peste 50 de milioane de exemplare și a fost tradus în peste 40 de limbi. 


Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Scoala romaneasca si lipsa placerii de invatare

realitatea

Blonde | Filmul despre Marilyn Monroe, cu Ana de Armas în rol principal, interzis minorilor

Andreea Damian

Alison Goldfrapp, o voce incomodă

realitatea

MAIA MORGENSTERN, MARIUS BODOCHI şi ISADORA BĂLŢĂTEANU joacă în premiera ”Nebun după tine”

Tabu Tabu

Sărbătoritul zilei

realitatea

Reese Witherspoon vorbește despre violența domestică

realitatea

Scrie un comentariu