Anual, se produc 180 de miliarde de doze din aluminiu în lume. Deja știm cu toții știm care este impactul lui asupra mediului. O doză de aluminiu se descompune în mod natural în 100 de ani, însă, prin reciclare, aceasta poate ajunge înapoi pe raft în doar 60 de zile.
Puțini consumatori de răcoritoare știu însă că dincolo de aluminiul din care e făcută doza se ascunde un material care protejează băutura de particulele din metal dar și cutia în sine. O pungă din plastic aflată în interiorul dozei împiedică acizii și alte substanțe chimice din suc să erodeze aluminiul. În același timp, „punga” împiedică aluminiul să nu interacționeze cu lichidul și să-i afecteze aroma. Diferiți producători de doze utilizează pentru acest scop o serie de polimeri sau garnituri din fibră de sticlă epoxidice. Ce este uimitor e faptul că poți găsi această „căptușeală” ascunsă în interiorul recipientului dizolvând aluminiul de la exterior.
Un videoclip viral realizat de compania de educație științifică MEL Science arată cât de ușor este să faci acest lucru. Autorii filmulețului avertizează curioșii să nu încerce experimentul acasă. De ce? Pentru că se folosește o substanță chimică periculoasă care produce fum, fiind nevoie de o zonă foarte bine ventilată. Cu toate acestea, experimentul este relativ simplu de efectuat.
Tot ce aveți nevoie este o doză de aluminiu, șmirghel, un pahar mare din sticlă în care să scufunzi recipientul, soluție de hidroxid de sodiu sau de potasiu, un bețișor – pluș mănuși, ochelari și o mască. În videoclip sunt explicați toți pașii pe care trebuie să-i urmezi în experiment.
După aproximativ două ore, aluminiul este complet dizolvat și vei descoperi o doză de suc aparent invizibilă. Desigur, nu încercați acest experiment acasă și mai ales nu consumați băutura, deoarece poate fi contaminată cu substanțe chimice rezultate în timpul procesului de dizolvare.
https://twitter.com/mswrisci/status/1019595725255081984
În timp ce producătorii refuză să dezvăluie rețeta prin care obțin garniture din plastic, entuziaştii de ştiinţă continuă să efectueze experimente pe care să le împărtășească comunităților virtuale.
A chapter in a corrosion book talked about the liners inside soda cans. I dissolved a can with NaOH to reveal it. pic.twitter.com/2Ed46DxjiB
— John Carmack (@ID_AA_Carmack) April 19, 2015