În Neverland. Michael Jackson a cumpărat contra sumei de 1.54 mil USD statueta pentru cel mai bun film din 1939, ‘Pe aripile vântului‘ și, deși în ultimii ani i s-a pierdut urma, se presupune că aceasta se află în Neverland, unde va fi putea văzută odată ce parcul-muzeu va fi redeschis de autoritățile americane.
Cu David Copperfield în turneu. Statueta pentru cel mai bun regizor din 1943, câștigată de Michael Curtiz pentru ‘Casablanca‘ se află în posesia lui David Copperfield, care, deși înțelege poziția Academiei, dorește să o păstreze, spunând că pentru el este o sursă de inspirație. Nu s-a ferit să folosească statueta nici în numerele sale de magie.
În campaniile Meet the Oscars. În luna dinaintea decernării premiilor, statuetele Oscar sunt deseori incluse în parade sau expoziții în New York.
La Muzeul Anne Frank din Amsterdam. Shelley Winters, care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol secundar în 1960 pentru rolul din ‘Anne Frank‘ a donat statueta muzeului memorial Anne Frank din Amsterdam. Deși nu face parte din colecția permanentă, acesta este deseori inclus în programul general de vizitare al muzeului.
În restaurantul Music, Food & Passion din Memphis. Premiul câștigat de Isaac Hayes în 1971 pentru filmul ‘Shaft‘ se află la loc de cinste în restaurantul acestuia din Memphis. După moartea artistului, familia a respectat dorința acestuia de a lăsa Oscarul la vedere în restaurant.
La studiourile Aardman Animations. Cele patru statuete câștigate de Nick Park între 1989 și 2005 pentru filme de animație se află la studiourile acestuia, deseori deschise publicului.
În viitorul muzeu al Academiei. Planurile pentru un muzeu al Oscarurilor au existat dintotdeauna, dar ele au devenit mai concrete după anul 2000. Pus pe hold de criza economică, muzeul Oscarurilor urmează să se deschidă în următorii ani și să aibă săli dedicate pentru istoria cinematografiei premiate, dar și pentru statuetele aflate în posesia Academiei.