Tabu
FASHIONPEOPLESlider

Văduva lui David Bowie, modelul Iman, premiată la Veneția

Modelul Iman, văduva muzicianului David Bowie, va primi un premiu pentru recunoaşterea contribuţiei artistice şi umanitare, la Veneţia, în ultima parte a lunii august, anunţă publicaţia britanică The Independent.

Fotomodelul somalezo-american, în vârstă de 64 de ani, va primi premiul „Franca Sozzani”. Este al treilea an când se acordă această distincţie rezervată femeilor care au marcat arta şi iniţiativele umanitare din ultimii ani. Primele două premii au fost acordate actriţelor Julianne Moore şi Salma Hayek.

Premiul a fost iniţiat de familia regretatei editoare a Vogue Italia, Franca Sozzani, în 2017. Fiul editoarei, fotograful şi regizorul Francesco Carrozzini, a arătat că ”Iman a schimbat lumea modei în aceeaşi manieră în care a făcut-o şi Franca: curajoasă, inovativă şi incluzivă”. „Folosind platforma ei la maximul potențialului său, munca lui Iman pentru o creștere a diversității pe podium la o muncă umanitară de impact, aceasta își arată adevărata pasiune și concentrarea ei. Suntem cu adevărat onorați pentru că a acceptat premiul Franca Sozzani.”

Iman a devenit cunoscută la nivel internațional în anii ’70 -’80 fiind unul dintre cele mai de succes supermodele ale generației sale, defilând pentru case de modă prestigioase, inclusiv Versace, Donna Karan și Calvin Klein. Descrisă de Yves Saint Laurent drept „femeia de vis”, modelul a lansat propria linie de produse cosmetice incluzive, IMAN Cosmetics, în 1994 și a jucat în mai multe filme, printre care Star Trek VI: The Undiscovered Country, No Way Out and Lies of The Twins.

Iman este văduva regretatului muzician David Bowie. Ea a dedicat mult timp implicării în proiecte umanitare susţinute de organizaţii ca The Children’s Defense Fund, Action Against Hunger şi Raise Hope For Congo. În 2010, a primit un premiul Fashion Icon American acordat de Consiliul Designerilor de Modă.

În 2013, modelul a făcut echipă cu fostul agent de modele Bethann Hardison și supermodelul Naomi Campbell pentru a lansa o campanie de creștere a diversității pe catwalk în industria modei. „Coaliția diversității” a identificat mai multe case de modă despre care trio-ul a spus că „folosește în mod constant doar unul sau niciun model de culoare” în show-urile lor, inclusiv Marc Jacobs, Victoria Beckham și Rodarte. „Absența de culoare pe podium și în shooting-uri le transmite fetelor noastre tinere că nu sunt suficient de frumoase, că nu sunt suficient de acceptabile”, a declarat Iman la CNN la acea vreme.

Iman, pe numele real Zara Mohamed Abdulmajid, s-a căsătorit cu David Bowie în 1992 în Elveţia, la Lausanne. Trăieşte în New York şi la Londra.

 

ARTICOLE SIMILARE

Marc Jacobs va juca rolul unui baron porno în filmul Disconnect

realitatea

Prinţul Albert de Monaco a fost diagnosticat cu COVID-19

Andreea Damian

Designerul preferat de Jennifer Lopez. Artista arată fabulos în toate creațiile lui

Andreea Damian

UAD Cluj. Gala Absolventilor

realitatea

Solange Knowles semnează cu Armani

realitatea

Critics Choice Awards: 12 nominalizări pentru „Mank”. Netflix scrie istorie

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu