Tabu
lifestyle

Vino la AUTOR, târg de bijuterie la sala Dalles

Bijuteria contemporană este mai mult decât o podoabă. E un barometru al frumuseții, o formă ideală a gândului artistic, un semn de prețuire a feminității. Åži pentru că puritatea naturii în sezonul cald inspiră, designerii de bijuterie au gândit să își prezinte cele mai noi colecții în cadrul unui eveniment ce urează bun venit nu numai primăverii (în toată splendoarea ei) cât și celor mai noi tendințe în accesorizare.
 
 Vino pe 24 și 25 aprilie la Sala Dalles, unde AUTOR, singurul târg de bijuterie contemporană românească, își deschide porțile pentru a treia oară. 39 de nume sonore, mai puțin consacrate sau chiar debutante își dezvăluie comorile din ateliere. 39 de display-uri spectaculoase și 39 de direcții noi în bijuteria contemporană. 39 de colecții de piese unice care te așteaptă să le personalizezi în funcție de tine. Designerii participanți au fost selectați în urma unei aplicații, demers întâlnit în cadrul tuturor muzeelor și marilor galerii din lume. Din zecile de dosare, cei 39 de designeri aleși vor aduce la Sala Dalles spre vânzare colecțiile lor noi, dar și piese de succes din colecțiile lor mai vechi.
 
 Dintre numele sonore și deja  foarte cunoscute îi amintim pe Carla Szabo, Alexandru Lupu, Jennifer Delplanque, Mihaela Tarhuna, Angi Apostol, Ana Wagner, Maria Filipescu, Ioana Matei, Andra Lupu, Izabella Petruț, Elena Crișan sau Mihaela Zvîncă.  Alte nume cunoscute – debutanți sau absolvenți ai facultăților de Artă – își vor prezenta pentru prima sau a două oară o colecție în cadrul unui eveniment dedicat. La târg va participa și Smaranda Andrada, câștigătoarea premiului pentru cel mai bun design de accesoriu în cadrul concursului Inspired 2009 și pe parcursul celor 2 zile va putea fi vizionată și expoziția Little Hanoi, organizată de Centrul Ceh din București.
 
 Anul acesta, partenerul târgului de bijuterie este Vichy care va premia cea mai frumoasă și inovatoare colecție a unui designer participant. Pe durata weekendului în care se va desfășura evenimentul va avea loc și o tombolă cu produse și premii surpriză de la Vichy. Iar dacă  toate veștile de până acum nu sunt suficient de motivante, fă-ne o vizită la Dalles numai pentru a ne bucura împreună de primăvară! Intrarea la eveniment costă 5 lei, iar târgul va fi deschis în fiecare zi de la ora 11 la ora 21. Duminică seară, după încheierea evenimentului dăm și petrecere pentru a sărbători bijuteriile și iubitorii ei dar și pentru a va oferi ocazia de a discuta cu unul dintre autorii fotografiilor prezentate în expoziția Little Hanoi.
Autor este un eveniment marca Extins.

Contact: Dan Pierșinaru, [email protected], www.extins.com

ARTICOLE SIMILARE

F5 si Senior Interactive au lansat AutoNovo.ro, primul serviciu online destinat in exclusivitate achizitiei de masini noi din Romania

realitatea

Imagini şocante! Cum arată un fost model după ce si-a tăiat sânii pentru a scăpa de cancer

David Beckham, mândru că este cel mai gay heterosexual

realitatea

Radar cu vedete

realitatea

Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au mutat la Londra

realitatea

Michael Jackson şi Britney Spears au cele mai bune videolcipuri

realitatea

Scrie un comentariu