Violenta la feminin sau de ce nu e corecta expresia sexul slab

Desi considerat sexul slab, de-a lungul istoriei, femeile au demonstrat ca violenta nu este folosita doar de barbati. Iata cateva exemple de femei care s-au bazat pe violenta.

Ucigasele de barbati

E usor sa ne reamintim legendele despre Amazoane, acele triburi de femei razboinice intalnite de Argonauti in drumul lor spre La­na de Aur, pentru a intrezari faptul ca violenta nu a fost intotdeauna un atribut exclusiv masculin. In legendele Greciei antice, amazoanele traiau sub domnia Hyppolitei si aveau propriul regat, propria armata, luptand im­potriva barbatilor in razboaie – de aceea He­rodotus le mai numeste si Androktones (ucigase de barbati).
Trebuie ti­nut cont ca in des­crierile despre amazoane, aces­­tea apar ca femei independente, care isi alegeau singure mo­dul de viata (inclusiv partenerul), isi pastrau optiunea virginitatii si isi cresteau copiii singure (numai fetele, progeniturile barbati fiind omorate sau trimise in salbaticie sau tatalui lor). Amazoanele practicau, conform legendelor, si o forma de automutilare specifica, taindu-si sa­nul drept care ar fi incurcat tra­gerea cu ar­cul. Femeile razboinice au bantuit imaginarul contemporan, iar imaginea lui Klaus Kinski conducand o armata de amazoa­ne afri­cane impotriva englezilor, in filmul „Cobra Verde” de Herzog, e deja un icon.

Sex si putere

Dincolo de legenda, trebuie remarcat ca violenta nu era considerata ca fiind straina femeilor. Tot in lumea antica, in Imperiul Persan, femeile aveau un rol foarte important in societate, ele fiind lasate sa participe la viata cetatii (spre deosebire de greci). Regina Atoosa, sotia lui Darius I si fiica lui Cyrus cel Mare, a fost o remarcabila femeie de stat, care a aplicat toate metodele pentru mentinerea puterii si influenta politicii.
Cand Darius I a murit, manevrele ei (care nu au exclus eli­mi­narea fizica a dusmanilor) au asigurat succesiunea lui Xerxes la tronul Im­periului stapani­tor asupra a 24 de natiuni. Puterea in palat, mai ales puterea femeilor, se baza foarte mult pe eunuci, care erau plasati in pozitii-cheie pentru a cunoaste intrigile importante si pentru a duce la indeplinire diverse planuri po­li­tice care implicau asasinatul.

Mai aproape de noi in istorie, printre fe­meile cu un rol important de jucat in stat, avem exemplul Lucretiei Borgia. Fiica a lui Rodrigo Borgia (mai tarziu Papa Alexandru al VI-lea), se spune despre ea ca a jucat un rol crucial in ascensiunea politica a familiei sale. Casatorita de 3 ori pentru a forma aliante stra­tegice, Lucretiei Borgia i s-au pus in carca asasinate politice importante si comportamente violente, care au transformat-o intr-un personaj de roman si film.

Ea apare ca un ins­trument al machiavelismului tatalui si fratelui sau, folosind otrava ca metoda de eliminare a rivalilor politici. Lucretia insasi a fost victima indirecta a violentei unuia dintre frati care, se spune, i-ar fi otravit, din gelozie, cel de-al doilea sot.

Magia neagra

O figura generica a violentei la feminin, creata si mentinuta in anumite locuri pana astazi de imaginarul religios masculin, este vrajitoarea. Femeia cu ganduri necurate si cu abilitati supranaturale care si-ar trage pute­rile din diverse pacturi cu forte malefice, vra­jitoarele au fost facute sa existe in principal de catre cler.
Efectul acestui imaginar a fost simtit in mod real de femei de rand care au fost acuzate de vrajitorie, con­damnate si, de cele mai multe ori, arse pe rug. De la presupuse perpetuatoare ale vio­lentei la victime ale ei nu este decat un pas. Expresia „va­natoare de vrajitoare“ s-a pastrat pana as­tazi, cu intelesul de incercare de a gasi un tap ispasitor cu orice pret.

Modernitatea si militantismul

Evenimentul care a marcat trecerea la modernitate, Revolutia Franceza din 1789, a fost si el presarat cu evenimente in care femeile au jucat un rol decisiv si violent. E vor­ba despre organizatiile de femei care ma­nifestau in strada cerandu-si drepturile si care i-au uimit pe cronicarii vremii prin ve­he­menta lor. Acest lucru s-a intamplat in tot decursul veacului al XVIII-lea, femeile protestand semnificativ: in 1750, impotriva ridicarii copiilor de catre stat si apoi in 1775. Aceste revolte erau considerate fara semnificatie politica majora, iar ele nu au dus la desprinderea unor figuri marcante…

Burghezia si delicatetea feminina

A urmat apoi epoca in care femeile au fost „puse la locul lor”, secolul al XIX-lea, si ascensiunea moralei bur­gheze care a rezervat femeii spatiul domestic. In aceasta perioada se naste imaginea feminitatii delicate asa cum o cunoastem astazi. Rare au fost momentele de atunci si pana de curand in care femeile sa mai fie portretizate ca fiind violente. Dimpotriva, violenta a fost predominant indreptata im­po­triva lor, simbolic sau real.
Reducerea rolului social al femeii si chiar incorsetarea lor fizica (in cor­setul devenit universal) putem spune ca au dus la aparitia „sexului slab”. Acele femei care isi depaseau conditia deveneau fe­mei eroine, individua­lizate, insa considerate de exceptie. Ches­tiunile politice si sociale, care sunt inevitabil incarcate de violenta sim­bolica si reala, au fost rezervate predominant bar­batilor. In aceasta epoca, descrierile lite­rare ale violentei feminine, dintre care cele mai vii sunt ale lui Balzac, creeaza o imagine in care norma este violenta impotriva femeilor, iar exceptia, violenta femeilor. Aceas­ta din urma este asociata cu pauperitatea economica – suferinta fiind generatoarea revoltei, sugereaza intreg secolul XIX.

Jazzul si femeia periculoasa

Pana dupa Primul Razboi Mondial femeia a fost reprezentata mai degraba ca victima. Odata cu era jazz si o prima eliberare a femeilor, au aparut, in mod firesc am spune deja, imagini ale femeii periculoase. Femeile implicate in afa­cerile mafiei de peste ocean sunt noile exponente ale feminitatii participante in jocuri violente de putere. Dupa cel de-al Doilea Raz­boi Mondial, odata cu articularea miscarii feministe, violenta apare in prim plan cand se discuta despre feminitate.

Fie ca este vorba de victime ale violentei simbolice, fie ca sunt prezentate ca agenti ai ei, un lucru este cert: este anacronic sa se vorbeasca despre „sexul slab”. Transformarile care au avut loc incepand cu anii ’60 ai secolului trecut au reasezat relatiile intre bar­bati si femei, intre masculin si feminin. Asa cum caracteristici traditional feminine sunt apreciate la barbati, asa si atribute masculine au fost retribuite femeilor. G.I. Jane poate fi la fel de sexy ca Audrey Hepburn…

Vezi si: 

http://www.tabu.ro/10-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-tine/ 

http://www.tabu.ro/nu-cutati-elixirul-tineretii/ 

http://www.tabu.ro/cum-sa-te-doara-in-cot-abecedarul-indiferentei/