Îndrăgitul prezentator de televiziune, cântăreț și actor duce dorul ieșirilor, intalnirilor cu prietenii și a activităților pe care le avea. Virgil Ianțu a publicat pe pagină să de socializare un mesaj lung și interesant care i-a făcut pe mulți dintre cei care îl urmăresc să le aprecieze.
Unul dintre vedetele de televiziune de la noi, Virgil Ianutu a publicat următorul mesaj intrresant. “Trăim într-un film SF care parcă nu se mai termină. E ireal ce se întâmplă cu acest virus, cu toată planetă și ne rugăm că acest coșmar să dureze cât mai puțîn. Pe mine mă sperie mai mult efectele create, acest colaps general în care toată omenirea a fost redusă la repaus. Oribil! În aceste zile, mai mult decât ciudate, am primit pe watsapp, tot felul de știri, fake news, glume proaste sau sfaturi medicale mai mult sau mai puțin competențe. Dar pe lângă toate astea, am primit pe grupul nostru de prieteni apropiați, un montaj de poze cu noi, împreună, cu copiii, gătind, ciocnind paharele, dansând, sau pur și simplu râzând din tot sufletul. M-au emoționat foarte tare aceste imagini, poate altă dată, banale, dar astăzi, ele au au un impact cu totul deosebit. Am gândit și am spus de multe ori că trebuie să ne bucurăm de lucrurile simple, frumoase, de locuri, de oameni, de emoții și uite că a venit ziua in care ele ne-au fost luate, iar acum însemnătatea lor a căpătat o cu totul altă valoare. Ne e dor să ne vedem cu prietenii și să me îmbrățișăm. Ne e dor să ne pupăm, să glumim și să stăm la povești până dimineață. Ne e dor să mergem la treburile noastre, ne e dor, pur și simplu. Într-un timp atât de scurt, stări și lucruri considerate, până mai ieri, banale, au devenit un deziderat. Îngrijorătoare este și incertitudinea. Când se va termină acest coșmar, când ne vom trezi și vom reveni la ceea ce reprezenta ieri o zi obișnuită? Sperăm că repede, dar, atunci, când va veni acea zi, prieteni, oameni buni, să nu uităm ce am trăit, și ne bucurăm cu tot sufletul de cel mai frumos lucru din univers, de ceea ce contează cu adevărat, viață, simplă, cu lucrurile ei simple și banale, dar atât de frumoase, de care astăzi ne e atât de dor. #dordeviata #family #friends #life”, a scris vedeta.
Articolul următor