Tabu
CULTURE

Visătoarele de Alexandra Ares finalist la Book of The Year Awards 2012

Scriitoarea americană de origine română Alexandra Ares a obţinut în luna martie o distincţie de finalist şi o nominalizare la categoria „Romance” a Premiilor Book of The Year 2012, acordate de revista ForeWord Reviews pentru romanul Visătoarele. Este cel de-al treilea premiu literar cîştigat de Ares în ultimii doi ani. În luna mai a acestui an vor fi anunţaţi cîştigătorii fiecărei categorii a Premiilor Book of The Year 2012. Nominalizările pentru toate categoriile BOTYA 2012, aici.

Visătoarele, romanul de debut al Alexandrei Ares, a apărut în anul 2008, la Editura Polirom, în traducerea Larisei Copăceanu, iar patru ani mai tîrziu, versiunea engleză a acestuia, Dream Junkies, a fost publicată la Ingenius Books, Smart Media New York.

Visătoarele este un roman de dragoste şi despre multe alte lucruri (exil, frica de căsătorie etc), pe fundalul unei Americi aflate în declin în timpul preşedintelui G.W. Bush, la puţină vreme de la declanşarea războiului din Irak.

Americanii sînt foarte rezistenţi la orice critică a sistemului, chiar făcută oarecum în glumă, cum am făcut eu intenţionat în Visătoarele, pentru a face pilula mai puţin amară. Foarte multe dintre ideile despre declinul american din Visătoarele (scrisă în perioada 2005-2006) au intrat în discuţia publică americană abia cu mişcarea Occupy Wall Street şi, mai recent, în Op-Ed-urile lui Paul Krugman din The New York Times (Marches of Folly, din martie 2013, de pildă), care discută despre conformismul american exagerat, mentalitatea de turmă şi de respect naiv pentru autoritate, care au făcut posibil războiul din Iraq. În Visătoarele, eroina principală, Kitty Roman, vrea să producă un documentar numit USSA, despre similarităţile surprinzătoare dintre totalitarismul comunist şi cel corporatist, din SUA. (Alexandra Ares)

Un roman despre dragoste, dezrădăcinare, prietenie, speranţă şi deziluzie, Visătoarele ne prezintă o Americă în care goana după himere contrastează dureros cu realităţile dificile ale vieţii. Kitty Roman şi Desert Rose, protagonistele cărţii, ne poartă într-o călătorie fascinantă prin inima „visului american”, din New Yorkul elitelor intelectuale şi artistice în Los Angelesul stelelor de cinema. Deşi au istorii, personalităţi şi ambiţii diferite, la capătul drumului le aşteaptă acelaşi lucru: adevărata iubire.

Piaţa americană de carte este extraordinar de mare şi de diversă, în plină revoluţie digitală de la lansarea ebookurilor care an de an cîştigă un segment mai mare de cititori, apar cam un milion de cărţi noi pe an şi cam 350.000 de romane, deci orice recunoaştere în acest context foarte competitiv nu poate decît să mă bucure. (Alexandra Ares)

Absolventă a Facultăţii de Teatrologie din cadrul UNATC Bucureşti, Alexandra Ares a lucrat ca redactor şi realizator pentru Redacţia Teatru din TVR (1992-1997), realizînd zeci de emisiuni Gong, Scena şi Maeştrii Tea­trului Românesc, printre care: Profil Victor Rebengiuc la 60 de ani (1993), Avignon (1995), Amintiri din viitor (1997) şi docudrama „Danaidele” la New York cu George Ivaşcu (1997). În 1998 a emigrat în Statele Unite, la New York, şi a lucrat pentru diverse televiziuni, case de producţie şi sindicate de ştiri americane (1999-2005), pentru Adunarea Generală a ONU (2005) şi UNDP (2006). În prezent îşi împarte timpul între Manhattan şi Bucureşti şi scrie atît în limba engleză, cît şi în limba română. În România a mai publicat Exilată în trecut, la Editura Cartea Românească, Sam Shepard, un rebel al rigorii mortale, la Editura Aldine şi piesa bilingvă Waking Beauty-Frumoasa ador­mită şi trezită, care s-a jucat într-un spectacol-lectură pe Off-Broadway şi a fost distribuită în Drama Bookstore din New York.

La Editura Polirom a mai publicat Viaţa mea pe net (2012), roman finalist la premiul „USA Best Books” 2011.

Anul trecut, cea mai recentă carte a sa, The Other Girl, încă nepublicată în România, a primit distincţia de Cea mai bună novella independentă din SUA la Next Generation Indie Awards, un echivalent al premiilor Sundance pentru carte, la o ceremenie la Plaza Hotel din New York. Alexandra Ares este membru al Pen American Center din SUA şi al Uniunii Scriitorilor din Romania, şi editoarea fondatoare a magazinului literar Manhattan Chronicles.

ARTICOLE SIMILARE

Mega Cătălin

realitatea

Pe unde petrecem de Halloween?

realitatea

CUM e posibil? Jurnalista violata in mijlocul Bucurestiului! Nimeni nu a intervenit!

Ce filme ne așteaptă în anul 2019

Andreea Damian

MOS CRACIUN in lumea larga / Galerie FOTO

realitatea

Stephen King a renunțat la Facebook. Marea îngrijorare a autorului

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu