Tabu
FASHIONPEOPLESlider

Vlăduța Lupău și Olguța Berbec au defilat la Timișoara Fashion Week

Miercuri seară a avut loc prima prezentare din cadrul celei de-a IX-a ediții a festivalului Timișoara Fashion Week, organizat de Rodica Costea, și care a celebrat portul românesc, sub titulatura „Eleganță Tradițională”.

Două artiste îndrăgite, Vlăduța Lupău și Olguța Berbec, au urcat pentru prima dată pe un podium de modă, cu costume populare de mare valoare.

Vlăduța Lupău a deschis seara cu intonarea imnului „Deșteaptă-te, române!”, un moment care a fost intens aplaudat de public. Tot Vlăduța Lupău a fost și cea care a încheiat prima seară cu prezentarea unor piese unice, cu origini din Maramureș sau zona Ardealului.

„Am avut mari emoții fiind prima experiență de acest gen. Am foarte multe costume populare, dar la Timișoara Fashion Week am prezenta doar cinci, cu al meu șase. Sunt dintre cele pe care le am, mai vechi, mai de colecție. Unele sunt de la bunica mea, iar într-unul dintre costume ea a fost îmbrăcată în ziua nunții ei. A fost o mireasă superbă! Unele costume sunt din alte zone din Maramureș, nu doar din Sălaj. Am costume diferite din multe zone ale Ardealului, costume întregi, cu opinci, cum se purta o dată”, a spus Vlăduța Lupău, care s-a implicat și să le îmbrace pe modele și să le accesorizeze corespunzător.

Imagine

Originară din Mărășești, Mehedinți, Olguța Berbec a adus pe scenă din suflul portului vechi de un veac. Momentul a fost spectaculos pentru că solista de muzică populară a defilat pe muzica Mariei Tănase alături de cele două fiice ale ei, Cezara și Olga.

„A fost un moment care mi-a umplut inima. Felicitări organizatoarei Rodica Costea pentru această ediție! Nu am mai auzit să se fi organizat un festival dedicat exclusiv portului popular. Modelele mele, Cezara și Olga, au fost foarte încântate, le-a plăcut pe scenă și cred că vom mai accepta astfel de propuneri. Țin mult la tradiții, eu îmi îmbrac fetele în aceste haine valoroase de sărbători, serbări sau când mergem la Sfânta Împărtășanie”, a spus Olguța Berbec.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Epilare definitiva – un moft sau o necesitate?

realitatea

Totul nou!

realitatea

3 site-uri cu produse si servicii de care orice femeie are nevoie

realitatea

Larisa Drăgulescu, însărcinată pentru a treia oară! Primele imagini cu burtica de gravidă 

Andreea Damian

Doi americani au descoperit 66 de sticle de whisky vechi de o sută de ani în noua lor locuință

Ciocîrlan

GRAFFITI POP ART in colectia Manish Arora / VIDEO de la Paris Fashion Week

realitatea

Scrie un comentariu