Tabu
PEOPLESlider

Winona Ryder s-a căsătorit cu Keanu Reeves în România

Actrița Winona Ryder susține că e căsătorită cu Keanu Reeves de 25 de ani. Ceremonia ar fi avut loc în România, în anul 1992, în timpul filmărilor pentru producția „Dracula”. Atunci, un preot ortodox român ar fi oficiat căsătoria religioasă dintre cele două staruri americane.

Ritualul cununiei a fost complet, iar din acest punct de vedere Keanu Reeves şi Winona Ryder sunt deja soţ şi soţie. Actriţa în vârstă de 46 de ani a dezvăluit pentru EW că este posibil ca dragostea lor de pe marele ecran să se fi concretizat prin căsătorie fără ca ei să-şi dea seama, pentru că preotul care i-a cununat în film nu era un actor.

„Noi chiar ne-am căsătorit în „Dracula”. Nu, jur, am impresia că ne-am căsătorit în viaţa reală. În acea scenă, Francis Ford Coppola a folosit un preot român adevărat. Noi am filmat şi el a făcut tot ce trebuia făcut. Aşa că eu cred că suntem căsătoriţi”, a declarat Winona Ryder.

De faţă, Reeves a intrat în jocul colegei lui şi a întrebat: „Am spus <<da>>?”, la care Ryder i-a confirmat. „Nu îţi aminteşti? Era de Valentine’s Day”. „O, Doamne! Suntem căsătoriţi”, a concluzionat apoi actorul.

Winona Ryder și Kenau Reeves formează din nou un cuplu pe marile ecrane în comedia romantică „Destination Wedding”, ce va avea premiera pe 31 august.

 

ARTICOLE SIMILARE

Dieta cu pepene roșu pe care Ioana Ginghină o ține în fiecare vară

Andreea Damian

TOP 10 cele mai zgarcite vedete de la Hollywood

realitatea

Ce nume special a ales Ana Baniciu pentru fiul ei

Andreea Damian

Solista Carmen Rădulescu a devenit bunică la 56 de ani

Tabu Tabu

Marina Almășan a ajuns de urgență, la spital. Ce i s-a întâmplat

Andreea Damian

Îți faci un selfie lângă vulcan? Eşti arestat

Andreea Damian

Scrie un comentariu