Tabu
FASHION

WORKSHOP MODA TENDINŢELOR by OVIDIU BUTA

Universul DallesGo este un proiect cultural de anvergură care introduce metode contemporane în zona    cursurilor profesionale. Profesionişti cu cariere exemplare îşi oferă, în cadrul cursurilor, disponibilitatea de a transmite mai departe secretele meseriilor lor.

În noiembrie Universul DallesGo îşi deschide larg porţile pentru o nouă serie de proiecte profesionale, în care sunt incluse şi workshopuri pe diverse teme fashion, adunate sub titlul GO FASHION!

Primul workshop – MODA TENDINŢELOR – va fi susţinut de către Ovidiu Buta, considerat de presa de specialitate ca fiind unul dintre cei mai buni profesionişti din domeniu, un adevărat lider de opinie în lumea modei.

Experienţa profesională a lui Ovidiu Buta cuprinde tot ce înseamnă stilism de modă pentru reviste fashion de top. Este redactorul şef al celui mai vizionat website de fashion de la noi, www.fashionandbeauty.ro, ocupă poziţia de director de modă al revistei GQ, este autorul şi co-autorul a două cărţi de specialitate apărute la Editura Polirom (Victima modei, 2006, şi Bărbatul şi moda, 2009, cea din urmă scrisă alături de Adina Nanu), semnează costumele pentru nenumărate spectacole de teatru, participă în mod constant în emisiuni specializate alături de designeri renumiţi (mare parte dintre aceştia, descoperiţi şi susţinuţi chiar de el). Deşi nu îi place să fie considerat un trend-setter, influenţa sa în moda autohtonă, este mai mult decât vizibilă – este un fapt de netăgăduit.

Aşa cum îl descrie Adina Nanu, reputat critic de artă, “Ovidiu călătoreşte mult, este mereu la curent cu ce se poartă la Londra, Paris, New York sau Milano, ia tot timpul pulsul modei, vede dacă moda mai trăieşte sau trage să moară, constată ce victime a mai făcut, vine cu idei proaspete, verifică intuiţii şi teorii”.

În cadrul workshopului MODA TENDINŢELOR, vei descoperi de la Ovidiu Buta de ce noul are cele mai semnificative valenţe în industria fashion şi îţi vei forma o viziune de ansamblu asupra caracterului acestei industrii creative şi dinamice.

Vei afla despre modul în care funcţionează birourile de stil, cum se conturează o tendinţă, cum se răspândeşte ea, cum ne afectează viaţa şi vestimentaţia. Vei descoperi cum lucrează fashion designerii cu cataloagele de tendinţe pentru a-şi realiza colecţiile. Şi, cel mai important, înveţi cum să alegi informaţia corectă şi cum să o foloseşti în favoarea ta, care sunt tendinţele sezonului şi ce funcţionează pentru tine.

Workshopul MODA TENDINŢELOR durează trei ore (la care se adaugă o oră de Q&A) şi este găzduit în Sala DaVinci din Palatul Universul, care se transformă, astfel, în locul de întâlnire al oamenilor creativi şi pasionaţi, al celor care îşi doresc să fie în pas cu moda, cu arta, şi cu tot ceea ce presupune ideea de contemporaneitate.

Programul workshopului Universul DallesGo permite accesul studenţilor, dar şi al profesioniştilor, în data de 19 noiembrie, sâmbătă, începând cu ora 11.00.

Participarea la workshop costă 250 lei.

Confirmarea participării se face la adresa de email [email protected] şi la numărul de telefon 0769 041 711.

Text de Isabela Hentiu

ARTICOLE SIMILARE

Georgia May Jagger, pe urmele părinților săi faimoși

realitatea

CUM SĂ TE ÎMBRACI CÂND CĂLĂTOREȘTI CU AVIONUL? UN ÎNSOȚITOR DE BORD DEZVĂLUIE LISTA HAINELOR DE EVITAT

Andreea Damian

Nu te-ai fi gândit dar iată, permanentul s-a întors în moda coafurilor anului 2019

realitatea

Natalie Portman sau Kim Kardashian?

realitatea

Joan Collins a fost dusa la spital din cauza rochiei de la Oscar

realitatea

Trend alert: Jachetele

realitatea

Scrie un comentariu