Tabu
CULTURESlider

World Press Photo 2021 ⎥ Fotografia reprezentativă a pandemiei

Fotograful danez Mads Nissen, laureat încă din 2015 al prestigioasei competiții World Press Photo, a câștigat și în acest an premiul pentru cea mai bună fotografie de presă. 

Joi, 15 aprilie, organizatorii celebrului concurs de fotojurnalism World Press Photo au anunțat fotografia câștigătoare din 2021, care reprezintă, în accepțiunea juraților, „un simbol al speranței” în aceste vremuri dificile. Instantaneul fotografului danez Mads Nissen surprinde îmbrățișarea dintre o doamnă în vârstă și o asistentă medicală, despărțite de o folie de protecție din plastic. 

Fotografia a fost făcută într-un azil de bătrâni din Sao Paulo, Brazilia, în august 2020, și imortalizează primul moment de afecțiune de care a avut parte, după cinci luni de izolare, o femeie în vârstă de 85 de ani, infectată cu Covid-19.

„Vulnerabilitate, distanțare și supraviețuire”

„Această imagine emblematică a Covid-19 comemorează cel mai extraordinar moment al vieții noastre.”, a declarat, într-un comunicat, Kevin WY Lee, membru al juriului World Press Photo 2021. Pentru el, fotografia exprimă „vulnerabilitate, distanțare și supraviețuire” și este, totodată, un „simbol al speranței”. 

„Pentru mine, aceasta este o  poveste de dragoste plină de speranță în cele mai dificile momente.”, subliniază autorul imaginii, Mads Nissen, fotograf al cotidianului danez Politiken, care a obținut premiul cel mare la categoria General News, grație acestei imagini ce emană căldură umană în cele mai sumbre circumstanțe ale actualei pandemii. 

Alte premii

La categoria Story of the Year,  introdusă încă din 2019, a fost desemnat câștigător un fotoreportaj care relatează poveștile de dragoste afectate de conflictul israelo-palestinian, realizat de fotograful italian Antonio Faccilongo pentru Getty Reportage.

Ernesto Benavides, fotograf independent din Lima, care lucrează pentru Agenția France-Presse (AFP), a obținut premiul II la categoria Spot News pentru o serie de imagini imortalizate în timpul manifestațiilor de stradă din noiembrie 2020, organizate împotriva destituirii fostului președinte peruvian Martin Vizcarra. 

Pentru imaginea intitulată Yemen: Foamea, o altă rănă a războiului, fotojurnalistul argentinian Pablo Tosco a fost desemnat câștigătorul categoriei Contemporary Issues, în timp ce, la categoria Environment, imaginea premiată i-a aparținut fotografului californian Ralph Pace pentru surprinderea unui leu de mare de pe fundul oceanului în timp ce se juca cu o mască de protecție. Mai multe serii de fotografii câștigătoare pot fi descoperite aici

Decernarea premiilor în mediul virtual

Peste 74 000 de imagini au fost înscrise de aproximativ 4 300 de fotografi din întreaga lume, numai 45 dintre aceștia fiind selecționați de jurați în competiția finală, potrivit informațiilor oferite de organizatorii faimosului concurs World Press Photo, care își are bazele în Amsterdam. 

În acest an, festivitatea de premiere s-a desfășușat exclusiv online din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. În 2020, premiul pentru fotografia de presă a anului i-a fost oferit fotografului de la AFP Yasuyoshi Chiba, pentru imaginea unui tânăr care recita un poem în mijlocul manifestanților din Sudan.

ARTICOLE SIMILARE

4 obiceiuri de înfrumusețare de evitat dacă ai 40 de ani

Andreea Damian

Cum arată Nicole Cherry la doar câteva săptămâni după naștere! S-a pozat cu abdomenul la vedere

Andreea Damian

Woody Allen, detalii terifiante într-un nou documentar: îşi poza fetele goale după ce le abuza

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 20 iulie!

realitatea

Prințul Harry, îndrăgostit de Halle Berry în studenție. Reacția actriței, de milioane

Andreea Damian

Focile dotate cu antene au ajutat oamenii de ştiinţă să dezlege un mister în Antarctica

Andreea Damian

Scrie un comentariu