Oamenii de știință au descoperit că bebelușii pot răspunde la interacțiunile sociale din primele ore de când s-au născut.
Un studiu realizat recent a constatat că noile mămici se uită la copiii lor în vârstă de 16 ore, 80 la sută din timp și le-au zâmbit 34 la sută din tot acest timp. Uneori, nou-născuții chiar zâmbesc înapoi, un moment magic pentru părinți, care de cele mai multe ori este anulat de cineva care spune că zâmbetul nu poate fi real. Chiar și cărțile de specialitate tind să considere zâmbetul neonatal drept un reflex, mai degrabă, decât o expresie reală a bucuriei și a fericirii. Dar este oare acest lucru adevărat?
Până în a doua jumătate a secolului XX, comportamentul nou-născuților a fost considerat în mare parte bazat pe reflexe simple. Oamenii de știință au presupus că nou-născuții aveau o capacitate limitată de a simți și de a exprima emoții și nu aveau suficientă experiență socială pentru a interacționa cu oamenii din jurul lor.
S-a crezut chiar că bebelușii nou-născuți nu au putut simți durerea în același mod ca și adulții – ceea ce înseamnă că au fost uneori supuși unor proceduri chirurgicale dureroase fără analgezie. Abia în anii 1980, profesioniștii din domeniul medical și-au dat seama că stresul durerii a condus efectiv la șocuri și complicații care amenințau viața celor mici.
În ultimii 50 de ani, datele s-au acumulat lent sugerând că nou-născuții sunt mai mult decât ființe reflexive. Ei sunt suficient de competenți pentru a-și regla singuri propriile stări. De exemplu, ei pot adormi pentru a elimina stresul sau se pot agita și pot plânge dacă au nevoie de stimulare și de mai multă interacțiune. De asemenea, pot imita zâmbete încă din primele 36 de ore de viață și pot chiar să învețe din experiența anterioară încă din prima zi a vieții.
Cu toate acestea, când vine vorba de sentimente precum fericirea și bucuria, oamenii au continuat să se întrebe dacă noii născuți pot fi ființe conștiente din punct de vedere social. Până la începutul anilor 2000, s-a crezut că bebelușii nou-născuți zâmbesc doar ca răspuns la contracțiile musculare, mișcările intestinului sau ale vezicii urinare sau fără niciun motiv special. Cele mai multe studii și cărți – chiar și în secolul 21 – încă sugerează că primul “zâmbet social” apare abia după a doua lună de viață.
În 1872, Charles Darwin a susținut că expresiile emoționale sunt universale și înnăscute, și a documentat primele zâmbete reale ale propriului copil timp de 45 de zile. Cercetarea făcută recent a replicat aceste observații. Când li s-a cerut celor 957 de părinți să observe și să înregistreze zâmbetul copiilor lor pentru un studiu, ei au raportat primele “zâmbete sociale” ale copiilor lor, după doar patru săptămâni în medie.
Atunci când cercetătorii au început să observe sugari, majoritatea rezultatelor inițiale nu erau atât de diferite de rapoartele părinților. Un studiu din 1959, care a definit “zâmbetele sociale” ca fiind bazate pe contactul vizual, a constatat că niciunul dintre cei 400 de copii din studiu nu a zâmbit în prima săptămână. Doar 11% au schițat un zâmbet social la vârsta de două săptămâni. Aproximativ 60% au zâmbit după trei săptămâni și aproape toți au zâmbit ca răspuns social în prima lună.
E adevărat că ulte zâmbete ale bebelușilor apar mai ales în timpul somnului – fără legătură cu lumea socială. Într-adevăr, chiar și fetușii, observați în uter cu o metodă ultrasonografică 4D, zâmbesc cel puțin din a 23-a săptămână de gestație. Dar alte studii arată că nou-născuții zâmbesc în cazuri rare. Iar întrebarea care a apărut recent este – ce înseamnă acele zâmbete?
Interpretarea datelor
Au existat deja semne că zâmbetele nou-născute ar putea semna emoții pozitive într-o oarecare măsură. Zâmbetele au fost remarcate în primele câteva zile ale vieții ca răspuns la mângâierea obrazului sau a burții. Nou-născuții zâmbesc, de asemenea, ca răspuns la gusturile și mirosurile dulci. Aceste descoperiri au fost publicate acum zeci de ani când zâmbetele au fost considerate simple reflexe înnăscute. Motivul pentru care oamenii de știință de atunci nu le-au interpretat ca fiind emoționale a fost parțial pentru că zâmbetele respective păreau diferite față de zâmbetele sociale.
“Zâmbetele reale”, numite zâmbete Duchenne, implică nu doar mușchiul major care trage gura în lateral și în sus, ci și mușchii din jurul ochilor. S-a crezut că zâmbetele neonatale implică numai regiunea gurii. Cu toate acestea, atunci cand oamenii de știință au analizat cu atenție mișcările faciale, cadru cu cadru, folosind un sistem de codificare dedicat, zâmbete de la vârsta de o zi au fost des însoțite de mișcări ale obrazului și ochilor.
Din ce în ce mai multe studii au sugerat că bebelușii nou-născuți zâmbesc când sunt treji și că aceste zâmbete se aseamănă foarte mult cu zâmbetele sociale reale. Iar când nou-născuții se află într-o stare interactivă, sunt treji, ei zâmbesc de două ori mai mult decât atunci când dorm, ceea ce furnizează și mai multe dovezi că factorii sociali ar putea fi implicați. Mai mult, bebelușii încep de multe ori să își miște obrajii și sprâncenele înainte să zâmbească, ca și când și-ar concentra atenția asupra feței celui care îi îngrijesc. Deci este complet posibil ca acești nou-născuți să zâmbească de fapt.
Bebelușii învață despre puterea zâmbetului devreme. În timp ce mamele sau cei care îi îngrijesc zâmbesc adesea la nou-născuți, acest comportament va depinde de starea bebelușului – este mai puțin probabil ca oamenii din jur să zâmbească dacă bebelușul plânge. Ca urmare, copiii dobândesc rapid o abilitate remarcabilă de a reglementa comportamentul părinților lor. Dacă un copil păstrează contactul vizual, clipește și zâmbește, părintele lor va zâmbi probabil înapoi – făcând ca zâmbetul bebelușului să fie recompensat.
Normal, studiile despre mame au arătat că sunt profund afectate de zâmbetele copiilor lor – chiar și la nivel neurofiziologic. Un studiu a măsurat activitatea creierului la mame. Când mamele și-au văzut copilul nou născut zâmbind, activitățile din zonele creierului implicate în prelucrarea emoțiilor au fost stimulate. Zonele cerebrale dopaminergice, cunoscute drept sistemul de recompense al creierului, au fost, de asemenea, foarte active.
Din păcate, studiile comportamentale ale nou-născuților sunt încă puține și e nevoie încă de analize elaborate pentru a interpreta semnificațiile anumitor comportamente. În timp ce ne vom ocupa însă de studii suplimentare, să presupunem totuși că aceste zâmbete timpurii au un înțeles social. Pentru mulți dintre părinți oricum este deja clar că aceste zâmbete sunt cu siguranță mai mult decât un reflex.