“Vă mulțumesc mult pentru toate aprecierile din această seară (n.r- marți)! Știam că mă iubiți, iar în această seară mi-ați mai demonstrat-o încă o dată dacă mai era nevoie. Ne-am distrat, ne-am simțit bine, ne-am făcut de cap și am demonstrat că facem SHOW dacă vrem. Sunt o persoană fericită, împlinită, nu mi-e rușine cu nimic din ceea ce am făcut, am știut mereu să îmi asum greșelile, să recunosc dacă sunt fericită sau tristă, dacă sunt bine sau nu, iar în acest moment al vieții mele toate îmi merg din plin, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Știu că mulți dintre cei care mă iubiți vă bucurați pentru mine și asta îmi produce multă, multă plăcere și liniște sufletească. Nu mai bag de mult în seamă frustrații și frustratele care din invidie și plictisul vieții lor anoste și anonime se mai trezesc lătrând pe ici pe colo. Acestora le urez din toată inima ‘poftă bună!’ Mă bucur de tot ce este frumos în viață mea acum și nu mă mai poate atinge nimic din ceea ce eu nu vreau sau nu las să mă atingă. (…)
Eu vă aștept pe Antena 1 cu un proiect frumos în care îmi demonstrez adevăratele talente care m-au făcut să fiu cine sunt: actoria, emisiunile tv sau muzică, dar repet, întotdeauna este bine să faci câte un ‘sondaj’ pentru sufletul tău ca să poți vedea cât ești de iubit și de apreciat. Eu trăiesc cu iubire, ofer iubire și îmi doresc iubire. Asa sunt eu ‘dura Oana Zăvoranu’ care iubește să iubească și să fie iubită! Va îmbrățișez pe toți cu drag și vă urez o noapte frumoasă și o zi cum o vreți voi!”, le-a scris Zăvo prietenilor virtuali de pe site-ul de socializare Facebook.
Zăvo a făcut un număr de striptease incendiar pe melodia “You can leave your hat on”, semnată Joe Cocker.
Vedeta şi-a luat rolul în serios, a dansat asemeni unei profesioniste şi la un moment dat şi-a dat bluza jos lăsându-şi sfârcurile la vedere şi impresionând audienţa. Show-ul făcut de Zăvoranca l-a dat gata şi pe Dan Capatos care la un moment dat şi-a pus mâinile în cap, uimit de ceea ce vedea.
Oana Zăvoranu va împlini în luna iunie 40 de ani şi s-a făcut cunoscută la începutul anilor 2000 după ce a jucat în mai multe telenovele ca “Numai iubirea” sau “Păcatele Evei”.
VIDEO aici: http://www.youtube.com/watch?v=isKSx7K-EGA
Mai mult: A făcut-o şi pe asta! Oana Zăvoranu s-a dezbrăcat în sânii goi la “Un show păcătos” | VIDEO – Vedete de la noi | Libertatea.ro