Tabu
LIFE & LOVESlider

Zodiile care nu se potrivesc deloc în pat

Compatibilitatea în ceea ce privește viața intimă este puternic influențată și de zodii, de aceea nu este de mirare că există semne zodiacale care sunt predestinate să împartă totul și care au o relație deosebită și în dormitor.

Mai jos vei descoperi care sunt zodiile ce nu se potrivesc nici în privința vieții intime și de aceea ar fi cel mai bine să stea, pe cât posibil, departe unele de altele.

Berbecul și Racul

Nu numai că aceste două zodii fac parte dintre cele ce nu se potrivesc în pat, dar însăși relația dintre ele poate deveni dureroasă pentru ambele. Pe de o parte, Racul ține foarte mult la relații și nu își dorește să întrețină relații intime până când persoana la care ține nu îi va promite că îi va fi mereu alături și până când nu va reuși să stabilească o conexiune strânsă cu aceasta. Pe de altă parte, pentru un Berbec nu este întotdeauna la îndemână să-și arate emoțiile și să devină rapid atașat puternic de cineva, de aceea nu se va simți deloc bine când un Rac ar avea asemenea pretenții de la el și i-ar pretinde să fie foarte afectuos.

Taurul și Leul

Unul dintre principalele motive pentru care Taurul și Leul aparțin zodiilor ce nu se potrivesc în pat este acesta: amândoi își doresc să aibă parte de experiențe unice, dar totodată niciunul nu este gata să se lase mai prejos și să fie cel care îi acordă o atenție specială partenerului său. De aceea, este dificil pentru ei să ajungă să fie de acord cu modul în care se vor comporta când sunt în dormitor. Ceea ce este cert este că amândouă zodiile se află într-o luptă constantă pentru a obține satisfacție.

În același timp, zodiile acestea nu sunt compatibile în privința vieții intime și pentru că Taurul preferă să facă lucrurile pe îndelete, în timp ce Leul își dorește cel mai mult să fie adorat, să strălucească așa cum îi este în fire și pentru a-și atinge acest obiectiv este gata oricând de aventură.

Gemenii și Fecioara

Atât Gemenii, cât și Fecioara, sunt zodii guvernate de planeta Mercur, la prima vedere aceasta fiind o planetă care nu are foarte multă legătură cu sexualitatea. Cu toate acestea, îi va influența în mod diferit pe cei ce s-au născut sub aceste zodii. Gemenii sunt foarte dornici să exploreze, dorind mereu să încerce lucruri noi. Spre deosebire de ei, Fecioarele sunt mai degrabă reținute, înțelepte și timide. În acest context, sunt adesea prudente și își doresc mai presus de toate să comunice bine cu persoana cu care vor ajunge să împartă patul. Această dorință nu este însă străină nici de Gemeni, care simt și ei nevoia de o comunicare profundă.

Racul și Balanța

Racul și Balanța nu se potrivesc în primul rând pentru că Racul ține mult ca, înainte de a ajunge în patul cuiva, să se simtă foarte atașat de persoana respectivă, care ar trebui să-i arate mereu afecțiune. Balanța se comportă total diferit, în sensul în care pentru ea va conta să poată oferi ceea ce își dorește Racul după ce va avea parte de atingeri, de mângâieri. Abia atunci va începe să se preocupe mai mult de latura emoțională.

Leul și Scorpionul

În privința relației de cuplu, nu va fi ușor pentru aceste două zodii să depășească neînțelegerile și să formuleze un punct de vedere comun. Motivul pentru care se întâmplă așa ceva și care le determină să fie printre cele ce nu se potrivesc în pat este următorul: au personalități puternice și viziuni diferite în legătură cu dragostea și viața de cuplu. Dacă Leul tânjește după acțiune și pasiune, pentru Scorpion va fi nevoie de o conectare la nivel emoțional cât mai strânsă pentru a simți într-adevăr pasiune. Un Scorpion îi poate reproșa unui Leu că vede iubirea ca pe un lucru superficial, iar Leul, la rândul său, îl va critica pe Scorpion pentru că are mereu nevoie de emoții puternice ca să fie cuprins și de pasiune. Din cauza unei nepotriviri de acest tip, cele două zodii vor rata adesea momentele fericite din dormitor și vor intra în conflicte. Singura soluție favorabilă pentru ele ar fi să găsească o „cale de mijloc”.

Leul și Fecioara

Sunt printre zodiile ce nu se potrivesc în pat și care se află într-o continuă înfruntare. Leul este gata de pasiune, de aventură, dar Fecioara tinde să fie timidă, rezervată și nu își dorește să-și abandoneze rutinele. Astfel, aceasta din urmă își dorește mai ales pace, liniște și siguranță, ceea ce stârnește nemulțumirea Leului, care își dorește cu totul alte lucruri. Viața din dormitorul lor va fi marcată de nemulțumirea Fecioarei, care se simte hărțuită de Leu, în timp ce acesta va fi mereu plictisit, simțind că persoana de lângă el nu îi oferă ceea ce are nevoie.

Fecioara și Săgetătorul

Deși atracția dintre aceste zodii poate apărea foarte repede și ambele vor fi dispuse să împartă patul, lucrurile nu vor decurge lin pentru ele. În primul rând, Fecioarele sunt perfecționiste și au tendința de a critica, în timp de Săgetătorii sunt mereu în căutarea aventurii și vor să încerce lucruri noi. De asemenea, Fecioarele preferă stabilitatea și rutina, ceea ce nu este deloc pe gustul unui Săgetător.

În al doilea rând, un Săgetător este foarte pasional, insistent, dar aceste însușiri ale sale nu se regăsesc în cele pe care le caută o Fecioară de la un partener, întrucât aceasta nu se va mai simți în largul ei când se fac presiuni să iasă din „zona de confort”. Nu în ultimul rând, niciuna dintre aceste zodii nu acceptă să li se spună ce să facă în momentele în care se află în dormitor, preferând să-și urmeze obiceiurile pe care le au.

ARTICOLE SIMILARE

La 61 de ani, un celebru actor va deveni tată… a șasea oară

Andreea Damian

Jennifer Lopez lansează o linie de produse pentru îngrijirea pielii

Andreea Damian

Tragedie Hollywood! Un celebru producător s-a aruncat de la etaj. A murit pe loc

Andreea Damian

 Cabral se retrage din televiziune. Motivul pentru o decizie de neînțeles

Andreea Damian

Rihanna face un pas mare spre creșterea incluziunii sociale

Andreea Damian

Discutii despre fotografie subacvatica si sporturi nautice

realitatea

Scrie un comentariu