Tabu
LIFE & LOVE

Zodiile cu cele mai frumoase suflete

În viață există oameni buni și oameni răi, persoane care au o latură pozitivă, care își oferă ajutorul celor dragi, care îi sprijină necondiționat pe cei care au nevoie de un număr pe care să plângă și de o mână întinsă. 

Din punct de vedere astrologic, există semne zodiacale bune și mai puțin bune, nativi conduși de emoții, de generozitate, de empatie, dar și nativi ranchiunoși, răzbunători, care întorc spatele chiar și celui mai bun prieten. Trei sunt semnele zodiacale în care nu numai că poți avea încredere, ci ai certitudinea că în bunătatea lor te vor sprijini orice problemă ai avea.

Rac

Nativul Rac este condus de emoții, guvernat de Lună, este atât de empatic și de iubitor, încât își sacrifică propria persoană pentru a le fi bine celor din jur. Racul este cel mai bun prieten, cel mai devotat partener de cuplu și cel mai protector tătic sau mămică. Nativii emană bunătate și generozitate în orice situații, îndeosebi în situații limită în care ceilalți au nevoie de o mângâiere. În general, Racul pune nevoile celorlalți mai presus de nevoile lui și își revarsă toată bunătatea în faptele pe care le fac față de cei de care chiar le pasă.

Fecioară

Pe cât de meticuloasă și serioasă este, pe atât de bună și blândă este Fecioară, un nativ caracterizat de elementul pământ, foarte loial și totodată plin de bunătate. Cu un ochi critic și o inimă mare, Fecioara te poate ajuta să-ți organizezi viața în vremuri grele atunci când nu-ți mai găsești locul pe această lume. Nativul este un șef înțelegător, un părinte iubitor, un partener loial și se dedică oricărei relații în care este implicat cu multă sinceritate și spirit empatic.

Pești

Peștii sunt cei mai blânzi și mai înțelegători nativi, având o inimă mare, o intuiție ieșită din comun, astfel încât știu cine are nevoie de ajutor și când se simt ceilalți împovărați de greutățile prin care trec. Peștii nu sunt deloc egoiști, sunt nativi empatici, care pun pasiune în relații, care manifestă compasiune față de cei în nevoi, generoși și foarte înțelegători. Nativii îți vor fi alături la bine și la rău, dând dovadă de o bunătate ieșită din comun.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

4 semne zodiacale care visează la o viață de lux

Andreea Damian

Reese Witherspoon: Sexul cu Robert Pattinson a fost oribil!

realitatea

3 zodii care vor încheia un iulie mai bogat decât l-au început

Andreea Damian

Zodii care nu ar trebui să se căsătorească niciodată

Andreea Damian

4 zodii cărora le place să fie controlate. Le plac partenerii dominatori

Andreea Damian

Micile tale defecte

Scrie un comentariu