Tabu
lifestyle

„Killing Time”, un film independent de Florin Piersic Jr., la KINObservator-ul de la Union

Miercuri, 6 martie, de la ora 19:00, Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române (Strada Ion Câmpineanu nr. 21) găzduieşte proiecţia filmului KILLING TIME, una dintre cele mai importante producții independente autohtone. Proiecţia va fi urmată de o discuţie la care vor participa regizorul, scenaristul și actorul Florin Piersic Jr., producătorii Dan Burlac și Andrei Crețulescu.

Cel de-al șaselea eveniment din cadrul KINObservator-ului, program organizat de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista „Observator cultural”, este al doilea din 2013, după cel dedicat filmului ROCKER de Marian Crișan. În noiembrie și decembrie 2012, Sala Union a mai găzduit patru evenimente de succes, avându-i ca invitați pe regizorii Cristian Mungiu, Dan Chişu, Paul Negoescu şi Radu Gabrea, alături de o parte dintre membrii echipelor filmelor lansate de ei.

KILLING TIME este al treilea lungmetraj realizat independent de regizorul, scenaristul și actorul Florin Piersic Jr., după FIX ALERT (2005) – distins cu Premiul special al juriului la festivalul B-Est (București) și cu premiul pentru Cel mai bun film experimental la Premiile UCIN – și EMINESCU VERSUS EMINEM (2006). Anul trecut, KILLING TIME a fost selecționat în secțiunile competiționale „Zilele Filmului Românesc” de la Transilvania IFF (Cluj) și „Free Spirit” de la Varșovia IFF. Din distribuția filmului fac parte Cristian Ioan Gutău, Florin Piersic Jr., Olimpia Melinte, Daniel Popa și Florin Zamfirescu. Florin Piersic Jr. este și monteur al filmului, și unul dintre producătorii săi, alături de Dan Burlac și Andrei Crețulescu. Produs de Kinosseur Productions și Elefant Films, KILLING TIME este distribuit de Transilvania Film.

Scurt sinopsis:

Doi asasini plătiți își așteaptă viitoarea victimă într-un apartament gol. Orele se scurg. Tensiunea crește. Glumițele nevinovate se transformă în împunsături ironice. Insultele devin amenințări. Va curge sânge!

KILLING TIME își are punctul de plecare într-un clișeu simplu, într-o situație care a apărut deja în nenumărate alte filme. Acesta este motivul pentru care, încă din primele scene, se regăsesc mai multe referințe la unele dintre filmele clasice ale genului. Dar filmul vrea, de fapt, să atingă o zonă mai puțin explorată și să spună o poveste despre viață și moarte într-un mod complet diferit.” (Florin Piersic Jr.)

Vă aşteptăm!

Parteneri media ai Arhivei Naţionale de Filme – Cinemateca Română: Radio România Cultural, Observator cultural, Tabu, Cinemagia, CinemaRx, Port.ro, Urban Things – Chestii Urbane, Bucuresteni.ro, Calendar Evenimente, COOPerativa Urbană, CentrulVechi.com.

Tarifele practicate de Cinemateca Română:

Bilet pentru spectatorii fără abonament: 10 lei

Bilet pentru spectatorii cu abonament: 8 lei

Bilet pentru elevii, studenţii, pensionarii etc. cu abonament: 5 lei

Bilet pentru studenţii UNATC sau UNArte cu abonament: 5 lei

Abonament (valabil pentru întreaga stagiune): 15 lei

Abonament (redus, pentru elevi, studenţi, pensionari etc.): 12 lei

Abonamentele pentru stagiunea în curs se pot achiziţiona de la Cinemateca Eforie.

ARTICOLE SIMILARE

Calendarul săptămânilor modei 2009

realitatea

Uite cât de sexy era Mirabela Dauer în tinereţe

Frumoasele de la Amadeus vor canta pentru regina Marii Britanii

realitatea

Angelina Jolie, cu foştii soţi la nuntă. Vine si Jennifer Aniston?

DANIELA CRUDU: Ce si cat mananca! / FOTO

realitatea

Mischa Barton, reținută la psihiatrie

realitatea

Scrie un comentariu