Se lansează campania #PayMeToo împotriva diferențelor de salarii în funcție de gen

plată b
Un grup de parlamentare în frunte cu laburista Stella Creasy lansează luni o campanie online #PayMeToo care va denunța diferențele mari dintre salariile angajaților în funcție de gen.
Astfel, începând cu 4 aprilie 2018, toate companiile private cu peste 250 de angajați vor fi obligate să facă publice salariile femeilor și bărbaților. Măsura vine după ce s-a aflat că nouă din zece angajatori din sectorul public al Marii Britanii plătesc bărbații mai bine în medie cu 14% decât femeile.
Campania online vrea să informeze femeile cu privire la dreptul lor de a contesta diferențele de salariu de la locul de muncă și va oferi consiliere privind pașii pe care acestea le-ar putea urma pentru a denunța diferențele de salarii în funcție de gen, va da sfaturi despre cum să te înscrii într-un sindicat și cum să te aliezi cu femeile din alte companii. Cum e și firesc, campania are parte de susținere din partea tuturor parlamentarelor, indifferent de orientare politică, inclusiv a celor de la Partidul Conservator pe lângă Partidul Laburist, Partidul Liberal Democrat și Partidul Național Scoțian.
Pe lângă campania de pe rețelele sociale, #PayMeToo va avea parte de un site special dedicat și de sprijinul guvernului care prin vocea parlamentarei de la Partidul Liberal Democrat, Jo Swinson a îndemnat angajații să folosească și site-ul guvernului pentru a scrie despre diferența de salarii. Astfel, fiecare companie va putea fi căutată nominal și felul în care-și tratează angajatele va fi transparent.
În sectorul financiar din Marea Britanie, unele dintre diferențele de bonusuri oferite angajaților s-au ridicat chiar și la 60%, în sectorul universitar, în unele cazuri, s-au descoperit cele mai mari discrepanțe între salarii în funcție de gen iar în sectorul dominat de femei din retail – diferențele dintre salarii în funcție de gen au ajuns în unele cazuri chiar și la 50%. (sursa)

Și în Germania, în ianuarie, pentru a lupta cu inegalitățile salariale în funcție de gen, guvernul german a adoptat un proiect de lege prin care să le impună companiilor să ofere informații cu privire la diferențele între salariile angajaților. Germania se află pe locul al treilea în topul celor mai mari decalaje între reprezentanții celor două genuri.
În România salariile fiind extrem de mici pentru toată lumea în mod egal, există și cel mai mic decalaj din Uniunea Europeană în ceea ce privește salarizarea femeilor și a bărbaților. Potrivit Eurostat, bărbații români câștigă cu 4,5% mai mult decât femeile, un decalaj chiar mai mic se găsește în Italia (6,1%) și Belgia (6,6%). A fost o fericire generală la odată cu apariția raportului Eurostat care ne clasa pe ultimul loc la decalajele dintre salarii femei vs bărbați. Doar că nimeni nu s-a mai obosit să spună și cât e acel salariu mediu spre deosebire de alte țări. Pentru că spre exemplu în Belgia salariul mediu este de aproximativ 3300 de euro, în Italia de 1400 de euro iar în România de 510 euro pe lună. Pe scurt, nu avem discriminare de gen, suntem cu toții la fel de prost plătiți.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























