Cea de-a patra ediție a festivalului Afterhills de la Iași a fost amânată pentru 2021, au anunțat miercuri organizatorii.
„Am așteptat cât am putut de mult, urmărind evoluția epidemiologică și dispozițiile autorităților, însă a sosit vremea să luăm o decizie asumată: Afterhills 2020 nu se poate desfășura după formatul consacrat, cu respectarea distanțării sociale și limitarea numărului de persoane. Sănătatea e pe primul loc și vom face tot ce se poate pentru a depăși cu bine pandemia și să ne regăsim anul viitor”, a transmis Ovidiu Biber, reprezentantul festivalului, potrivit News.ro.
El a precizat că echipa lucrează deja la ediția ce va avea loc anul viitor. „Construim un concept nou, cu activități inedite, și avem pe listă nume mari internaționale”.
Toate biletele deja achiziționate pentru ediția de anul acesta vor fi valabile pentru ediția 2021. Cei care, din diverse motive, nu vor putea participa la Afterhills 2021 pot recupera costul biletelor, urmând indicațiile publicate pe afterhills.com.