Antonia e în al nouălea cer! Ce i s-a întâmplat vedetei?

Antonia-Iacobescu
A ieșit soarele pe strada Antoniei iar cântăreața este foarte fericită! Și asta pentru că fiica ei, Maya, a venit, în sfârșit în țară după foarte multă vreme de stat în Italia, la tatăl său. S-ar părea că incet, încet, lucrurile reintră în normal, iar vedeta a șinut să împărtășească această bucurie cu fanii ei virtuali.

antonia si copiii ei
Anul a început bine pentru Antonia (30 de ani) și familia ei, căci s-au mutat în casă nouă și lucrurile par să reintre în normal. Vedeta se simte bine și după operația suferită și este fericită pentru că fiica ei de 10 anișori a venit, în sfârșit în România, după ce a stat ani de zile în Italia, la familia tatălui ei, Vincenzo Castellano. Solista a ținut să împărtățească câteva amintiri și cu fanii și prietenii virtuali după ce fiica ei a reușit să vină după multă vreme în țară și să se întâlnească cu familia ei, cu frații mai mici.

maya si fratii ei
Cele două s-au jucat în zăpadă, au fost să se coafeze la un salon din București și s-a jucat prin noua casă cu Achim și Dominic. Cei trei frați s-au distrat de minune și Antonia a surprins toate aceste moment pe instastory pentru fanii ei. În plus, a surprins-o de câteva ori pe Maya în timp ce se filma pentru contul ei de socializare unde se cântă și dansează. Antonia a scris niște mesaje foarte emoționante pe rețelele de socializare și a adăugat acolo că o iubește și că este foarte fericită. Puștoaica, la fel ca și ceilalți frați ai ei, este foarte răsfățată și se bucură că a venit acasă la mama și frații ei și la Alex Velea.

maya in noua casa a antoniei
Solistul se înțelege și el bine cu fiica Antoniei și de multe ori și-a înnsoțit iubita în Italia, acolo unde locuia micuța alături de bunici și tatăl. Anul trecut Antonia și Alex alături de cei doi băieți ai lor au fost în Italia, acolo unde locuiește micuța și s-au distrat pe cinste. Din păcate, Antonia este în continuare căsătorită cu fostul soț și toate procedurile durează foarte greu.

maya in zapada
Și ea și Alex Velea sunt “blocați” de niște acte și nu se pot căsători și nici nu pot face botezul celor doi băieți momentan. Însă cei doi îndrăgostiți sunt încrezători că toate vor merge bine și se vor rezolva într-un final.
Urmărește știrile Tabu și pe Google News



























