Actualitate· 1 min citire

Autorul George R. R. Martin: Game of Thrones ar fi putut avea 13 sezoane

Game of Thrones

Game of Thrones

Scris de Andreea Damian Publicat: 18 sept. 2018, 16:30

Serialul Game of Thrones, produs de HBO, a înregistrat un succes răsunător. Din păcate, acesta se va încheia anul viitor după difuzarea celui de-al optulea sezon.

George R. R. Martin, autorul cărților din care s-au inspirit producătorii, a declarat într-un interviu acordat chiar pe covorul roșu la Gala premiilor Emmy 2018 că serialul Game of Thrones ar fi putut avea 13 sezoane.

„Am fi putut să ajungem până la 11, 12 sau chiar 13 sezoane”, a declarat autorul american, luni seară, pentru Variety. „Dacă ați citit cărțile mele, știți deja că ele conțin suficient material pentru a produce mai multe sezoane. Însă ei (producătorii serialului TV, n.r.) au tăiat din conținutul romanelor”, a mau spus George R. R. Martin, cu câteva minute înainte de deschiderea celei de-a 70-a ediții a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy.

„Game of Thrones” este serialul de televiziune care a câștigat cele mai multe premii Emmy în istoria galei, cu 40 de trofee. Între 1996 și 2011, George R. R. Martin a publicat cinci cărți în saga fantasy-medievală „Cântec de gheață și foc”. Cel de-al șaselea roman din serie, așteptat cu nerăbdare de fani, ar putea fi publicat în 2019.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate