După stabilizarea victimei şi acordarea primului ajutor, aceasta a fost extrasă prin troliere
"Un biciclist în vârstă de 41 de ani, din Sibiu, a suferit un accident în zona Cabanei Suru, în urma căruia a prezentat multiple traumatisme. Echipele Salvamont Sibiu au intervenit prompt cu două echipe pedestre de prim răspuns, iar un salvator montan a fost inserat prin troliere împreună cu medicul de urgenţă, pentru acordarea asistenţei medicale cât mai rapid la locul accidentului", a transmis Salvamont Sibiu.
După stabilizarea victimei şi acordarea primului ajutor, aceasta a fost extrasă prin troliere şi transportată cu elicopterul către Sibiu pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate.
În momentul publicării acestei știri echipele Salvamont se retrag din zona montană.