Era marea zi a procesului. În fața tribunalului era înghesuială, de nu puteai arunca un ac. Toate tabloidele și saiturile de scandal erau adunate, de ai fi zis că a înviat Michael Jackson. Unii reporteri își formulau deja în gând titlurile senzaționale ale zilei: „ȘOC! MERCEDES GONZALES, cu mâinile pătate de SÂNGE! Cea mai DEMENTĂ ucigașă ÎN SERIE din lume, CONDAMNATĂ PE VIAȚĂ!” Unii știau nu doar majusculele, ci și termenii pe care îi vor boldui, respectiv italiza. Pentru că în fiecare zi, câte o pseudovedetă își pune silicoane, își pune botox sau își pune bărbatul s-o prindă în flagrant deliciu
Era marea zi a procesului. În fața tribunalului era înghesuială, de nu puteai arunca un ac. Toate tabloidele și saiturile de scandal erau adunate, de ai fi zis că a înviat Michael Jackson. Unii reporteri își formulau deja în gând titlurile senzaționale ale zilei: „ȘOC! MERCEDES GONZALES, cu mâinile pătate de SÂNGE! Cea mai DEMENTĂ ucigașă ÎN SERIE din lume, CONDAMNATĂ PE VIAȚĂ!” Unii știau nu doar majusculele, ci și termenii pe care îi vor boldui, respectiv italiza.
Pentru că în fiecare zi, câte o pseudovedetă își pune silicoane, își pune botox sau își pune bărbatul s-o prindă în flagrant deliciu cu amantul. Dar o dată în viață – scuze, O DATĂ ÎN VIAȚĂ (de atâta exces de majuscule, tabloizii începuseră să și gândească în majuscule, ca o formă nouă de deformație profesională), deci, O DATĂ ÎN VIAȚĂ apuci să vezi, față în față, o femeie care a torturat și ucis în chinuri nu mai puțin de 382 de bărbați. Bărbați de toate vârstele, culorile și etniile. Bărbați săraci, amărâți care fumau mucuri de țigări și beau poșirci ieftine, dar și miliardari vestiți, cu afaceri sclipitoare și insule private în Caraibe. Celibatari înrăiți, dar și tați, ba chiar bunici de familie, pe care-i plânseseră câte două generații, după ce cadavrele mutilate îngrozitor reușiseră să fie identificate pe baza danturii. Politicieni, sportivi, oameni de afaceri, muncitori, șomeri sau polițiști. Printre victime se afla și un preot. Nu puteai identifica un pattern psihologic, care să dea o justificare selecției victimelor, sau ordinii în care fuseseră ucise.
Detaliile crimelor nu fuseseră dezvăluite în totalitate de către poliție, pentru că, se spune, starea atroce în care fuseseră găsite cadavrele l-ar fi făcut pe doctorul Mengele să dezvolte un complex de inferioritate. Se știau banalitățile: că unii fuseseră eviscerați de vii, că alții fuseseră spânzurați de testicule până când li se sfâșiase scrotul din cauza propriei greutăți, că alții fuseseră tăiați cu fierăstrăul mecanic cât erau încă vii, apoi asistaseră, cu ochi muribunzi, la trasformarea diverselor bucăți din corpul lor în pastă de mititei; și ultimii fuseseră siliți să mănânce mititeii rezultați din carnea grupului precedent de victime până când muriseră sufocați.
Gândurile tabloizilor fură întrerupte de mașina de poliție care o aducea pe vestita criminală în serie. Pentru prima oară în istorie, blițurile aparatelor de fotografiat profesioniste vor lumina chipul acestei Aileen Wuornos a epocii ei.
Ușa se deschise. Din mașină apăru o femeie frumoasă, fragilă, cu aer de doamnă. O persoană elegantă, pe care ai fi văzut-o mai degrabă bând un frappucino cu prietenele, după o sesiune de shopping, în downtown. O clipă, toată suflarea din fața tribunalului îngheță. Apoi, se auziră zumzetul neîncetat al camerelor foto, țipetele câte unei reportere mai săltărețe: „Mercedes! Dă-ne detalii despre crimele tale!”, și, de după banda protectoare de polițiști, câte un răget fioros: „Puta nenorocită, tu mi l-ai ucis pe Miguel! O să rezolvăm să mori otrăvită în închisoare!”
Judecătoarea o privi surprinsă. Era în pragul pensionării – împărțise dreptatea, cât putuse ea de just și de obiectiv, de îndată ce devenise magistrat. Văzuse zeci de mii de răufăcători, de la hoți de găini la criminali recidiviști. Dar niciodată nu i se întâmplase să simtă o asemenea simpatie față de o acuzată. Mai ales că Mercedes Gonzales nu dorise un avocat. Voia să se apere singură.
O clipă, se gândi că poliția greșise, că luaseră persoana nepotrivită. Sau că Mercedes, cu aerul ei de noblețe înnăscută, se sacrifica de dragul altcuiva. Dar, nu. Acea amprentă fugară, uitată pe ficatul celei de-a 382-a victime, era edificatoare. Din păcate.
„Acuzata Mercedes Gonzales?” întrebă judecătoarea. Recunoști că ai mutilat și ucis în chinuri 382 de oameni?”
„Nu erau oameni, doamnă, erau bărbați”, mărturisi Mercedes Gonzales, privind-o cu ochi limpezi și luminoși pe judecătoare.
„Ce te-a determinat să comiți asemenea atrocități, Mercedes Gonzales?”
Se făcu liniște. Până și nevasta defunctului Miguel, care înjurase fără să se repete de când coborâse ucigașa în serie din mașină și până acum, își ținu respirația. Avea nevoie de un răspuns. Trebuia să înțeleagă de ce e silită ea să stea nebătută de două luni și jumătate.
„Doamnă judecătoare...”
Mercedes tăcu și luă aer în piept. Tensiunea era densă, aproape palpabilă. Se auzea zbârnâitul neonului din tavan.
„Toți acești bărbați au avut impresia că ‚NU’ înseamnă ‚poate’.
***
Mercedes Gonzales a fost achitată.
Foto: secondheatbeat.deviantart.com
